Vopsitul ouălor sau vopsitul ouălelor? De ce au românii tendinţa de a încurca varianta corectă

Simbolul sărbătorilor pascale, ouăle, vopsite şi apoi ciocnite în zilele de Paşte, sunt sursa uneia dintre cele mai frecvente greşeli de vorbire. Forma articulată de genitiv plural este cea care îi pune în dificultate pe mulţi dintre români.

O amplă explicaţie pe seama acestei greşeli este oferită de profesorul universitar Ion Coja în lucrarea sa, ”Îndreptarea Îndreptarului ortografic, ortoepic şi de punctuaţie”. Profesor universitar la Facultatea de Litere, din cadrul Universităţii Bucureşti, lingvist şi scriitor, deopotrivă, Ion Coja explică şi de ce românii au tendinţa de a folosi forma greşită în locul celei corecte. 

”De mai multe ori le-am cerut studenţilor, la seminar, să-mi răspundă cât mai prompt, mai repede, fără să se gândească prea mult, care este forma de genitiv plural de la ou. În marea lor majoritate, aceştia îmi răspundeau ouălelor : preţul ouălelor a crescut. După ce se mai gândeau puţin, după modelul case-caselor, reveneau: ouă-ouălor”, precizează profesorul Coja. 

Acesta continuă explicaţia arătând de ce nu ne sună bine în urechi forma ”ouălor” şi ne vine mai repede în minte ”ouălelor”:

”Mai întâi să observăm că acest cuvînt reprezintă o anomalie: formează pluralul cu -ă, fonem tipic pentru singular. Îl mai regăsim numai în două. În amândouă cuvintele, la origine a fost intenţia de a marca pluralul, în modul cel mai legiuit cu putinţă, prin -e, ceea ce ar fi dat naştere diftongului ue : *oue, *doue, diftong inacceptabil în limba română. Aşadar, raţiuni fonetice, de eufonie, au impus această aberaţie din perspectiva morfologiei româneşti : -ă ca semn al pluralului. De unde deducem încă o dată că eufonia (fonetica) prevalează în faţa morfologiei. 

Cu alte cuvinte, dacă ne “sună” mai bine ouălelor, atunci acesta este genitivul plural de la ou şi nu altul ! Mai rămâne întrebarea : de ce “sună” mai greoaie forma ouălor ? Credem că răspunsul este legat de aspectul celorlalte substantive româneşti la genitiv plural : caselor, fetelor, oamenilor, timpurilor etc. Indiferent de genul lor, aceste substantive exprimă pluralul genitiv printr-un morfem de genitiv plural, -lor, precedat de un e sau i, adică de o vocală anterioară. Ca sonoritate, genitivul plural românesc este -elor sau -ilor, aşa “sună” româneşte. De aceea, de la ouă nu prea se poate pleca pentru a-i adăuga morfemul de genitiv plural -lor, fiind preferată forma articulată ouăle (+ -lor), prin care obţinem secvenţa -elor şi, în final, ouălelor, în vreme ce ouălor este stingher şi straniu pentru urechea românilor. Chiar dacă, stricto sensu, este conform regulilor morfologiei. Dar nu şi cu “sunetul limbii” (sic). Acesta, adică eufonia, fonetica, prevalând faţă de morfologie”.

Aşadar, substantivul ”ou” are forma de plural ”ouă”, articulat ”ouăle”, iar la genitiv ”ouălor”.