VIDEO Cod portocaliu de vreme rea în judeţul Vaslui: localităţi fără curent electric, copaci doborâţi de furtună, străzi inundate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Judeţul Vaslui se află sub atenţionare cod portocaliu de vânt puternic, cu aspect de vijelie, averse ce pot depăşi 35 l/mp, descărcări electrice şi grindină. Vremea rea va continua, avertizează meteorologii, până marţi, 8 august.

După trei zile toride, furtunile, însoţite de ploi torenţiale, s-au abătut asupra judeţului Vaslui. Mai multe localităţi din sudul şi nordul judeţului sunt afectate de precipitaţiile abundente şi copacii doborâţi de vânt. 

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Vaslui, în comuna Rebricea, la Rateşu Cuzei, la Băceşti mai mulţi copaci căzuţi au doborât firele de electricitate şi de telefonie, localităţile fiind în prezent nealimentate la reţeaua de energie electrică şi telefonie. 

În comuna Alexandru Vlahuţă acoperişul mansardat al unei gospodării a fost luat de vânt, iar la Poieneşti o gospodărie a fost inundată.

O ploaie torenţială a pus în dificultate şi circulaţia pe anumite artere din municipiul Vaslui, care au fost inundate, după canalizarea nu a făcut faţă volumului de app acumulat.

Străzi inundate Vaslui

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?