Viaţa de vis în puşcărie a unui executor judecătoresc condamnat pentru corupţie. Cum a ajuns să câştige 156 de zile pentru „cazare în condiţii necorespunzătoare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Călin Pipernea, excutorul judecătoresc condamnat pentru corupţie FOTO Ziarul de Iaşi

Motivarea eliberării condiţionate a fostului executor judecătoresc Dan Călin Pipernea, din Iaşi, condamnat în două dosare de corupţie, scoate la iveală detalii interesante despre perioada petrecută de acesta în spatele gratiilor.

Judecătoria Vaslui a decis pe 28 februarie eliberarea condiţionată a lui Dan Călin Pipernea, condamnat în 2014 în două dosare penale pentru fapte de corupţie, având de ispăşit o pedeapsă de patru ani şi trei luni. Decizia de eliberare înainte de termen a fost contestată de procurorii DNA, o decizie definitivă în privinţa eliberării condiţionate urmând a lua Tribunalul Vaslui pe 4 aprilie.

Potrivit hotărârii prin care magistraţii instanţei de fond au dispus liberarea condiţionată, fostul executor judecătoresc a executat (la data judecării cererii) 1.034 de zile de închisoare, din pedeapsa de 4 ani şi trei luni. În mod efectiv, însă, a stat în puşcărie 781 de zile. Restul de zile Pipernea le-a câştigat. Fostul executor a beneficiat de prevederile Recursului compensatoriu (Legea 169/2017 ) câştigând 156 de zile ca urmare a ”cazării în condiţii necorespunzătoare”.

Alte 90 de zile au fost câştigate de Dan Călin Pipernea urmare a muncii prestate în spatele gratiilor. Asemenea altor VIP-uri ajunse după gratii, acesta a fost repartizat la activităţi la care nu au acces deţinuţii ”de rând”. 

Paznic în închisoare

”A fost implicat activ şi responsabil în activităţile productive şi gospodăreşti la care a fost selecţionat, câştigând 90 de zile. A lucrat la compartimentele: D 10F- activităţi de sprijin/suport,  D 18F- activităţi gospodăreşti, D 16- paza punct de lucru, D 19F paza punct de lucru şi D 5-paza perimetru, îndeplinindu-şi cu seriozitate toate sarcinile care i-au fost atribuite”, se menţionează în hotărârea Judecătoriei Vaslui.

Potrivit recomandărilor primite de la comisia de eliberări condiţionate a Penitenciarului Vaslui, Dan Călin Pipernea a avut ”un comportament ireproşabil” pe durata detenţiei, a fost ”stăruitor în muncă, disciplinat şi a dat dovezi temeinice de îndreptate”. Din aceste motive, fostul executor judecătoresc a beneficiat de mai multe învoiri din închisoare şi i-au fost suplimentate vizitele intime ale partenerei sale în penitenciar. 

”Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că persoana privată de libertate Pipernea Dan Călin a avut o evoluţie comportamentală şi atitudinală constant pozitivă, adoptând o conduită adecvată faţă de regulile şi normele specifice mediului carceral, pe care le-a respectat întocmai, dezvoltând relaţii bazate pe respect atât cu cadrele unităţii, cât şi cu ceilalţi deţinuţi. Nu a fost sancţionată disciplinar şi a fost recompensată de 9 ori, din care de 4 ori cu permisiunea ieşirii din penitenciar pentru o zi, o dată cu permisiunea ieşirii din penitenciar pentru 3 zile, o dată cu suplimentarea dreptului la pachet şi vizită şi de 3 ori cu suplimentarea dreptului la vizită intimă”, se mai arată în hotărârea Judecătoriei Vaslui. 

Ţinând cond de ”conduita ireproşabilă”, magistraţii  magistraţii au apreciat că Pipernea a executat o perioadă suficientă pentru reeducarea sa şi ”pentru înţelegerea pe deplin a necesităţii respectării valorilor sociale ocrotite de lege şi nu se impune o perioadă de detenţie suplimentară faţă de nivelul fracţiei de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege”.

Cum a ajuns Pipernea după gratii

Fostul executor judecătoresc a fost condamnat pentru fapte de corupţie în două dosare penale distincte, la o pedeapsă de patru ani, respectiv trei ani şi trei luni. În 2017, Curtea de Apel Iaşi a dispus contopirea celor două condamnări, Pipernea rămânând cu o pedeapsă rezultantă de patru ani şi trei luni.

Dan Călin Pipernea, în calitate de executor judecătoresc, a fost acuzat că a aplicat în mod ilegal procedura de executare silită stabilită prin două decizii judecătoreşti, care vizau Consiliul Judeţean Vaslui şi CET Iaşi. În urma acestor fapte, Pipernea şi-a însuşit 243.856 de lei, bani care nu i s-ar fi cuvenit. Practic, au arătat procurorii, executorul încasa banii de la debitori însă nu îi mai vira în contul creditorilor.

În cadrul unei proceduri de executare a hotărârilor judecătoreşti care viza Consiliul Judeţean Vaslui, Dan Călin Pipernea a încasat nelegal de la instituţia vasluiană 146,3177 lei şi nu a virat creditorului, SC Electrica Serv SRL, 65.710,08 lei, la care se mai adaugă alte sume cu titlu de cheltuieli, obţinând pentru sine un folos patrimonial de 125.856,3977 lei, au mai arătat procurorii în documentul citat.

"În cuprinsul dosarului de executare silită, întocmit cu această ocazie, a făcut menţiuni necorespunzătoare adevărului, în scopul obţinerii de foloase materiale necuvenite. La data de 3 august 2012, a ascuns adevărata natură a actului de dispoziţie cu privire la suma de 103.267,60 lei, pe care şi-a însuşit-o, retrăgând-o în numerar, cu menţiunea necorespunzătoare adevărului, în sensul că retragerea constituia un act de «recuperare» în acelaşi dosar", au mai arătat anchetatorii în rechizitoriu.Î

Mai puteţi citi:

Avocat din Baroul Iaşi, fost executor judecătoresc, încătuşat pentru a doua oară într-un singur an

Un fost executor judecătoresc din Iaşi a fost arestat preventiv

Fostul executor judecătoresc arestat după ce a blocat conturile Primăriei Iaşi, pus în libertate de Curtea Supremă

Mai multe pentru tine:
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model