Vasluienii au făcut noapte albă pentru "Casa Verde". Sute de persoane pe listele de aşteptare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 150 de persoane au stat la rând în faţa sediului Agenţiei de Protecţie a Mediului (APM) Vaslui, , în noaptea de duminică spre luni, pentru a depune dosare în cadrul Programului Casa Verde.

Pentru a fi siguri că vor prinde finanţare, vasluienii s-au aşezat la rând încă de la ora 2.00, fiind întocmite liste de aşteptare.

"În ciuda temperaturilor foarte scăzute, oamenii au stat la rând încă de la ora 2.00. De dimineaţă au fost date deja 130 de numere de ordine pentru persoanele care au stat la rând şi mai sunt doritori", a precizat Mădălina Nistor, directorul APM Vaslui.

La nivelul judeţului Vaslui, suma alocată pentru programul "Casa Verde" este de 1.900.000 lei. Cei interesaţi de acest program pot afla mai multe informaţii accesând pe site-ul Administratiei Fondului de Mediu, www.apm.ro – Casa Verde Clasic.

Potrivit programului, pentru instalarea panourilor solare nepresurizate, persoanele fizice pot solicita finanţare de până la 3000 lei, pentru instalarea panourilor solare presurizate 6000 lei şi până la 8000 lei pentru instalarea pompelor de caldură, exclusiv pompe de caldură aer–aer.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort