Vaslui: Un copil a degerat,după ce a mers 4 kilometri pe jos,pentru a ajunge la şcoală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Paul Ciobanu, în vârstă de 14 ani, a ajuns joi la Spitalul judeţean de Urgenţă Vaslui cu degerături la mâini şi picioare, după ce a mers pe jos circa 4 kilometri pentru a ajunge la şcoală.

UPDATE, ORA 14.40: Paul Ciobanu se simte bine. El a fost externat de medicii de la spital, care i-au dat tratament și i-au recomandat să stea trei zile acasă. Irina Tănase, diriginta sa, a declarat că Paul abia putea să își miște degetele. „Nici nu putea să țină pixul în mână. I-am dat un ceai fierbinte, dar a început să aibă frisoane, așa că am decis să chem ambulanța", ne-a declarata Irina Tănase.

Odată ajuns în clasă, copilul a început să plângă şi să spună ca îl dor tare mâinile şi picioarele. Diriginta şi-a dat seama că acesta a suferit degerături şi a anunţat Salvarea.

„Am preluat copilul în stare gravă şi l-am transportat la spital cu dureri foarte mari. El se află, în prezent internat în secţia de chirurgie şi primeşte tratament din partea medicilor", a declarat Ana-Maria Ungureanu, director medical al SAJ Vaslui.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Vaslui a demarat o anchetă pentru a afla de ce elevul a venit pe jos la şcoală şi de ce primăria nu i-a pus la dispoziţie un mijloc de transport.

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete