Vaslui: Fără bani de salarii, dar cu baze sportive

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernanţii au alocat bani pentru săli de sport moderne, dar au uitat care sunt priorităţile de la nivel local

Guvernul a alocat peste 1,2 milioane de lei pentru amenajarea de terenuri de sport în 16 localităţi din judeţ. Edilii spun că banii alocaţi de Executiv sunt bineveniţi, dar cred că ar fi trebuit direcţionaţi către alte segmente.

Oraşul Negreşti, unul dintre cele mai sărace din ţară, a primit o finanţare de 120.000 de lei pentru amenajarea unei baze sportive. Asta, în condiţiile în care Primăria se află în pragul unui colaps financiar. „Sunt primii bani care ne vin pe segmentul de investiţie în acest an, dar noi avem probleme mult mai stringente“, a spus Ioan Cozma, primarul oraşului Negreşti.

Edilul susţine că salariile funcţionarilor din instituţie, dar şi cele ale profesorilor sunt sub semnul întrebării. Cozma a precizat că nu ar putea folosi banii alocaţi modernizării stadionului în alte scopuri. „Ar fi deturnare de fonduri şi ar însemna să mă duc la puşcărie“, a punctat edilul.

O altă problemă urgentă identificată de Cozma este groapa ecologică pentru colectarea gunoiului. „Investiţia este făcută pe jumătate. Deşi este un proiect de importanţă majoră, acum stăm şi ne uităm în sus pentru că nu mai avem bani“, a mai spus Cozma. Aceeaşi sumă a fost repartizată şi comunei Muntenii de Jos, singura localitate care, potrivit declaraţiilor primarului Dănuţ Creţu, a rămas datoare la stat în urma rectificării în minus.

Stadion cu nocturnă 

„Noi avem o datorie de 19.000 de lei, pentru că la rectificare ne-au fost luaţi mai mulţi bani decât aveam în cont“, a spus Creţu. În aceste condiţii, plata salariilor devine practic imposibilă. „Nouă ne-ar mai trebui aproximativ 150.000 de lei pentru asigurarea salariilor, ca să nu mai vorbesc de finalizarea lucrărilor la şcoală, care nu poate fi dată în folosinţă. Elevii învaţă în condiţii greu de imaginat“, a explicat Creţu. Investiţia în baza sportivă constă în amenajarea terenului de fotbal şi a unuia de handbal, tribune, pistă de atletism, instalaţie de nocturnă şi vestiare cu duşuri.

50.000 de lei au fost viraţi şi comunei Vetrişoaia, tot pentru amenajarea unei baze sportive. Aici, pe lângă plata salariilor, edilul se confruntă cu o altă problemă majoră, respeciv asigurarea căldurii în şcoli. „200.000 de lei au fost luaţi tocmai de la învăţământ. Nu ştiu ce voi face din ianuarie pentru că nu-mi va mai da nimeni lemne dacă nu-mi plătesc datoriile“, s-a plâns Vasile Puiu, primarul comunei.

Mai multe pentru tine:
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said