Vaslui: Doctorii refuză evaluarea cabinetelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii de familie susţin că taxa cerută de Casa de Asigurări de Sănătate este ilegală şi că nu au de gând să o achite. Până anul acesta, furnizorii de servicii medicale erau verificaţi gratis. Acum se plăteşte cel puţin 1.000 de lei o dată la doi ani.

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui trebuie să verifice furnizorii de servicii medicale şi să constate dacă spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea doctorii îndeplinesc criteriile minime de funcţionare.

Se verifică de la sursele de iluminat şi căldură până la rampa de acces pentru persoanele cu handicap şi aparatura din dotare. Dacă până anul trecut această evaluare era efectuată gratuit, acum fiecare medic de familie care activează în mediul urban trebuie să plătească 1.000 de lei, în timp ce medicii care au cabinete în mediul rural plătesc cu 75% mai puţin.

Au dat Ministerul Sănătăţii în judecată

„Colegii mei sunt nemulţumiţi din moment ce această evaluare este impusă. Este injust să fim obligaţi să plătim pentru ceva ce nu cerem noi, respectiv evaluarea cabinetelor“, a precizat Cornelia Lovin, preşedintele Asociaţia Medicilor de Familie Vaslui.

Ea a adăugat că o altă nemulţumire este că banii strânşi din taxele de evaluare nu intră în Fondul Naţional de Asigurări de Sănătate, ci sunt la dispoziţia CJAS. În aceste condiţii, medicii au acţionat deja Ministerul Sănătăţii în instanţă şi ameninţă că nu vor semna contractele cadru, care ar trebui încheiate începând cu data de 1 iunie. De cealaltă parte, conducerea CJAS afirmă că dacă doctorii nu achită aceste taxe nu li se vor deconta serviciile medicale efectuate. „Evaluările se efectuează o dată la doi ani şi sunt necesare pentru ca medicii să încheie contractele de finanţare cu CJAS“, a spus Mihaelea Chitariu, directorul adjunct al CJAS Vaslui.

Taxele sunt diferite

Ea a mai precizat că medicii de familie nu trebuie să se simtă discriminaţi, întrucât toţi furnizorii de servicii medicale trebuie să achite această taxă de evaluare. „Taxa este aplicabilă tuturor furnizorilor de servicii medicale. Astfel, pentru cabinetele stomatologice şi farmacii se plăteşte 1.000 de lei, centrele de dializă care nu sunt integrate în spitale plătesc 3.000 de lei, iar taxa pentru spitale este de 2.500 de lei, dacă au mai puţin de 400 de paturi, şi cu 1.000 de lei mai mult dacă au peste 400 de paturi. De asemenea, şi cabinetele care efectuează investigaţii medicale paraclinice au de plătit o taxă în cuantum de 2.000 lei“, s-a apărat Chitariu.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul