UPDATE Poliţist de frontieră din Vaslui, arestat în dosarul contrabandiştilor basarabeni. Ofiţerul atenţiona prin sms traficanţii despre organizarea flagrantului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Judecătorii Tribunalului Vaslui au dispus arestarea preventivă a ofiterului pentru 30 de zile                                                                                      Foto Simona VOICU

Un ofiţer din cadrul din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Huşi, fost purtător de cuvânt al instituţiei, este cercetat de procurorii DNA sub aspectul săvârşirii infracţiunii de aderare/sprijinire a unui grup infracţional organizat. Valentin Badiu este acuzat că atenţiona prin SMS liderii reţelei de traficanţi de ţigări din Republica Moldova, furnizând informaţii din ancheta autorităţilor române, astfel încât să nu fie prinşi în flagrant.

UPDATE 15.00 Judecătorii Tribunalului Vaslui au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a ofiţerului Valentin Badiu. Fost absolvent al Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", acesta lucrează în cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Vaslui, din anul 2005, îndeplinind funcţia de şef de tură în cadrul Sectorului Huşi. În perioada 2008 - 2009, inspectorul Badiu a îndeplinit şi funcţia de purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Vaslui.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada 27 decembrie 2013- 14 martie 2014, inculpatul Badiu Valentin, l-a informat în repetate rânduri pe inculpatul Iordachi Vasile, conducătorul grupului infracţional, prin mesaje scurte tip SMS sau prin convorbiri telefonice, referitor la unele aspecte care ar fi putut periclita operaţiunile de contrabandă desfăşurate de grupul coordonat de acesta din urmă.

”L-a încunoştiinţat pe inculpatul Iordachi Vasile, în legătură cu implicarea unui martor denunţător în „eşuarea” operaţiunii de contrabandă din noaptea de 27/28.12.2013, cu scopul de a zădărnici prinderea în flagrant a membrilor grupului infracţional.  De asemenea, i-a precizat inculpatului Iordachi Vasile, că la domiciliul denunţătorului fuseseră instituite măsuri de pază, sugerându-i totodată să desfăşoare operaţiuni de contrabandă de mai mică anvergură şi prin alte locuri decât cele cunoscute. În final, inculpatul Badiu Valentin l-a avertizat pe inculpatul Iordachi Vasile, coordonatorul grupului infracţional, în legătură cu faptul că este căutat de către organele judiciare.”, se arată în ordonanţa de reţinere a procurorilor DNA.

Mâine magistraţii Tribunalului Vaslui urmează să judece prelungirea mandatelor de arestare preventivă emise pe 3 mai, pe numele celor şase basarabeni acuzaţi de contrabandă cu ţigări şi constituire-aderare la grup infracţional organizat. Printre cei arestaţi atunci, se numără şi şeful Punctului de Trecere a Frontierei Leova, Ivan Musteaţă şi un subaltern al acestuia, tot ofiţer, Iurie Volceanov.

Citeste si:

Ofiţer vasluian în primejdie pentru denunţarea mafiei ţigărilor de peste Prut

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”