Unul dintre cei mai cunoscuţi constructori vasluieni, trimis în judecată pentru instigare la fals şi complicitate la fraude cu fonduri europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ciprian Safir, administratorul societăţii Conbetas, din Vaslui, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, într-un dosar ce vizează fraude cu fonduri europene, într-un proiect derulat de comuna Mironeasa, din judeţul Iaşi.

Ciprian Safir este acuzat de instigare la fals intelectual şi complicitate la folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene. Pentru complicitate la cele două infracţiuni a fost trimis în judecată şi Costică Luca Pozner, directorul SC Combetas SA. Nu mai puţin de 18 persoane au fost trimise în judecată în acest dosar, printre cei deferiţi justiţiei numărându-se şi primarul comunei Mironeasa, Elena Curcudel, precum şi mai mulţi funcţionari din cadrul  Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Iaşi

Ancheta procurorilor DNA a vizat  acordarea unei finanţări comunitare nerambursabile, pentru modernizarea unui drum comunal.
Conform cererii de finanţare, valoarea totală a proiectului a fost estimată la 10.596.474 lei şi avea ca obiective modernizarea drumului comunal DC 49, format din 4 tronsoane cu o lungime totală de 9,88 km precum şi achiziţionarea mai multor utilaje.

Pe 11 septembrie 2008 a fost încheiat contractul pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală, între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi Comuna Mironeasa, în calitate de beneficiar. Ulterior, la data de 25 octombrie 2011, acest contract a fost atribuit firmei SC Conbetas SRL Vaslui, pentru suma de 4.336.773,04 lei.
"Observând faptul că, lucrările de modernizare a drumului nu vor fi finalizate de către inculpata SC CONBETAS SRL Vaslui până la data expirării termenului de implementare a proiectului, respectiv data de 11 iunie 2012, fiind inevitabilă (în mod legal) rezilierea contractului şi recuperarea finanţării, inculpata Curcudel Elena, primar al comunei Mironeasa a determinat recepţionarea lucrărilor, fără ca acestea să fie executate integral.",se arată în comunicatul procurorilor DNA.

Potrivit procurorilor DNA, Luca Pozner şi Safir Ciprian "cu intenţie directă şi cu rea credinţă, i-au determinat pe inculpaţii Melniciuc Florin şi Berheci Mariana, să ateste, în mod nereal, faptul că lucrările de modernizare a drumului comunal DC49, Schit Hadambu-Ursita-Mironeasa, erau integral executate, deşi acestea, în realitate, nu erau finalizate şi că nu este cazul să fie întocmită ”anexă nr. 2”, în care ar fi trebuit să fie menţionate cantităţile de lucrări neexecutate la data recepţiei."

Primăria Mironeasa a încasat ultima tranşa din proiect, în valoare de 1.826.825,49 lei, fără ca lucrările să fie efectuate.
Reprezentant al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Iaşi, sunt acuzaţi că deşi au luat cunoştinţă despre faptul că lucrările erau departe de a fi finalizate, nu au luat nicio măsura pentru semnalarea fraudei, înlesnind, cu ştiinţă, obţinerea fără drept a ultimei tranşe a finanţării nerambursabile. 

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate