Un tânăr a murit din cauza vitezei excesive

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, pe raza judeţului au avut loc două accidente grave comise pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum. 

Primul eveniment a avut loc în jurul orei 3.40, pe un sector de drum situat în afara localităţii Huşi. „Costel A., în vârstă de 24 ani, din municipiul Huşi, posesor al permisului de conducere categoriile A,B,C,E se deplasa cu un autoturism pe D.N 24 A, din direcţia Huşi către Stănileşti. La un moment dat, pe o porţiune de drum în aliniament, din cauza vitezei excesive, tânărul a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, iar autovehiculul s-a răsturnat în afara părţii carosabile, în partea dreaptă având în vedere sensul de deplasare menţionat. Conducătorul auto a fost găsit sub autoturism, cadrele medicale ajunse la faţa locului constatând decesul acestuia", a spus Mihela Ştraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui. Potrrivit poliţiştilot, pe sectorul de drum pe care a avut loc evenimentul rutier, carosabilul era uscat, iar conducătorul auto nu purta centura de siguranţă.
Câteva ore mai târziu, pe raza comunei Dodeşti, a avut loc un alt accident de ciruculaţie din cauza vitezei excesive. O şoferiţă în vârstă de 45 ani, din Braşov, a pierdut controlul maşini într-o curbă la stânga şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile. În urma impactului, o femeie în vârstă de 65 ani, pasageră pe bancheta din dreapta faţă a autoturismului, a fost rănit grav în zona capului.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO