Un primar PSD i-a făcut nuntă fiicei în curtea şcolii din sat. Ca să monteze cortul uriaş, a dărâmat gardul: „Lumea din sat a apreciat că se mai păstrează tradiţiile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un primar din judeţul Vaslui a organizat nunta fiicei sale într-un cort amenajat în curtea şcolii din sat, iar sălile de clasă ale unităţii de învăţământ au fost folosite ca magazie şi bucătărie.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 1 septembrie, în localitatea vasluiană Tomeşti, comuna Pogana, organizatorul nunţii fiind primarul comunei, Maricel Gâfu.

Edilul, ales PSD, afirmă că a ales să organizeze nunta în sat şi nu într-un restaurant la oraş, pentru a da un exemplu localnicilor în privinţa păstrării tradiţiilor. Primarul Maricel Gâfu susţine că folosirea şcolii pentru organizarea nunţii are acoperire legală, invocând o hotărâre de consiliu local în acest sens. În plus, precizează că nu este pentru prima dată când la şcoala din sat este folosită pentru nunţi, botezuri sau alte evenimente.

”Noi avem o hotărâre de consiliu local, prin care s-a aprobat ca în satele în care nu avem cămin cultural şcolile să poată fi folosite pentru astfel de evenimente, fără a se aduce prejudicii, achitând o taxă de închiriere de 1.000 de lei, pe care şi eu am plătit-o. Nu cred că a fost ceva rău să organizez nunta acolo. Lumea din sat a apreciat că a avut ocazia să vadă că se mai păstrează tradiţiile. Au fost 380 de invitaţi la nuntă, dar au venit şi foarte mulţi curioşi să se uite. Oamenii se bucură să mai vadă în sat o mireasă, o muzică. Dacă noi ca primari nu dăm un exemplu în privinţa păstrării tradiţiilor, atunci cine. Organizarea evenimentului nu a adus niciun prejudiciu unităţii de învăţământ, totul a rămas impecabil. Până mâine urmează să se strângă şi cortul din curtea şcolii”, a precizat, pentru ”Adevărul”, Maricel Gâfu, primarul comunei Pogana.

S-a dărmat gardul şcolii

Pentru amplasarea cortului a fost, însă nevoie de demolarea a o parte din gardul care împrejmuieşte unitatea de învăţământ. Directorul şcolii susţine că nu putea refuza primarul comunei, pentru că şcoala se află în administrarea primăriei. În plus, suprafaţa din curtea şcolii unde a fost montat cortul a fost predata primăriei pentru a se amenaja o sala de sport.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui au anunţat că vor declanşa o anchetă la şcoala din Tomeşti, dezaprobând organizarea de nunţi sau alte evenimente mondele în incinta unităţilor de învăţământ.

La rândul lor, reprezentanţii Prefecturii Vaslui au anunţat că vor verifica legalitatea hotărârii de consiliu local invocate de primarul comunei Pogana.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată