Şumudică: „Trebuia să câştigăm cu Rapid“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Marius Şumudică

La finalul partidei dintre Rapid şi FC Vaslui, încheiate cu scorul de 2-2, tehnicianul galben-verzilor s-a arătat dezamăgit de scor.

Şumudică consideră că elevii săi meritau victoria după aspectul jocului, însă greşelile din apărare au adus un punct pentru giuleşteni.

„Trebuia să câştigăm acest joc. Al doilea gol pe care l-am luat a fost deranjant. La 2-1 trebua să închidem jocul, am avut ocazii clare. Nu ştiu dacă vom mai prinde Rapidul aşa, sunt deranjat că am fost egalaţi de două ori, dar nu multe echipe o să ia un punct de pe Giuleşti. Le mulţumesc suporterilor rapidişti că nu m-au huiduit, chiar dacă nici nu m-au aplaudat", a declarat Şumudică.

De cealaltă parte, Ioan Ovidiu Sabău şi-a felicitat jucătorii pentru acest punct şi crede că echipa sa are putere de a se luptala titlu în acest an.

„Adversarul ne-a surprins, dar în astfel de momente se văd adevăratele caractere. Îmi felicit jucătorii, am întâlnit un adversar puternic şi ne-am luptat de la egal la egal cu el. Avem probleme pe fază defensivă, suntem pe undeva la 60-70 la sută în momentul de faţă. Sunt jucători care nu sunt pregătiţi, acum ne bazăm pe valoarea fotbaliştilor. Sper ca după 3-4 jocuri oficiale să organizăm echipa şi să ne batem la titlu. Vom creşte de la meci la meci", a spus Sabău.

Intră pe
vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul