Sentinţă contestată: procurorii cer o pedeapsă mai aspră pentru eleva din Huşi care şi-a ucis nou născutul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au atacat cu apel sentinţa pronunţată de Tribunalul Vaslui la sfârşitul lunii octombrie, în cayul elevei din municipiul Huşi care şi-a ucis nou copilul imediat după naştere.

Condamnarea de doi ani de închisoare cu suspendare este considerată de procurori mult prea blândă, raportat la gravitatea faptei comise şi cer ca tânăra să execute pedeapsa în regim de detenţie.
În sentinţa pronunţată la sfârşitul lunii octombrie, judecătorii vasluieni i-au stabilit tinerei de 19 ani un program de supraveghere pe o perioadă de trei ani, în care va trebui să repecte un program de supraveghere stabilit de judecători şi să efectueze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii. 

Criminaliştii au demarat cercetările în acest caz în februarie anul trecut, după ce eleva, pe atunci în clasa a XI-a la Colegiul „Dimitrie Catemir” din Huşi, a ajuns la Spitalul Municipal Huşi în stare gravă, prezentând semnele unei naşteri recente.Mădălina Roxana Diaconu locuia cu gazdă, fiind de loc din comuna Buneşti-Avereşti. În momentul în care au ajuns la locuinţa gazdei, unde tânăra stătea împreună cu o colegă, poliţiştii au descoperit, într-o pungă ascunsă după un fotoliu, cadavrul unui nou-născut, care prezenta urma de violenţă. În urma necropsiei, medicii legişti au stabilit că bebeluşul s-a născut viu, însă a murit în urma strangulării şi a traumatismelor suferite.

Tânăra de 19 de ani le-a declarat poliţiştilor că a născut în noaptea de 4/5 februarie 2013, singură, în baie, în timp ce gazda dormea. În privinţa leziunilor descoperite de trupul nou-născutului, fata a declarat că l-a scăpat din mâini, micuţul căzând de pe vasul de toaletă pe gresia din baie. Impactul a fost puternic, medicii legişti descoperind că organele interne erau rupte.
După ce s-a asigurat că nou-născutul nu mai trăieşte, tânăra l-a pus într-o pungă şi l-a ascuns după un fotoliu, ştergând ulterior toate urmele de sânge din baie. Gazda la care locuia eleva a declarat că nu a auzit nimic suspect. A doua zi, când colega ei s-a întors de acasă, tânăra, invocând o stare de rău provocată de „menstruaţie”, a stat numai în pat. Văzând că se simţea din ce în ce mai rău, pe 6 februarie, gazda a cerut ajutor la 112.

Mai multe pentru tine:
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul