Revoltător! Tatăl care şi-a dat copiii cu capul de perete a rămas în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu toate că cei trei copii, împreună cu mama lor, au fost duşi într-un centru pentru victimele violenţei, Aurel Trâncu, tatăl acestora, a rămas în libertate, oamenii legii considerând că el nu reprezintă un pericol şi că se poate reabilita.

Decizia autorităţilor vine după ce cei trei copii, cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani, au obţinut certificate medico-legale din care rezultă că „prezentau traumtaisme cranio-cerebrale prin agresiune“. 

Din câte se pare, acesta şi-a schimbat declaraţia faţă de poliţişti, cărora le-a spus că nu el i-a dat cu capul de pereţi, ci i-a obligat să se lovească singuri pe motiv că a dispărut pixul din casă, el fiind în stare de libertate pentru rele tratamente aplicate minorului.

VEZI AICI CE A DECLARAT TATĂL BĂTĂUŞ

Cu toate că riscă să stea 15 ani după gratii, Aurel Trâncu poate scăpa de închisoare, deoarece soţia acestuia nu a depus plângere, recunoscând că îi este frică de el, şi ea căzându-i victimă de nenumărate ori.

Cazul a ieşit la iveală în cursul zilei de luni, atunci când învăţătoarea fetei de 9 ani a anunţat autorităţile că micuţa lipseşte de la cursuri de o săptămână. Cadrul didactic şi-a dat seama că ceva este necurat la mijloc şi, din păcate, temerile ei s-au adeverit. 

Ajunşi la faţa locului, medicii de la ambulanţă au găsit trei din cei patru fraţi plini de vânătăi şi de cucuie în cap, motiv pentru care au anunţat Protecţia Copilului şi Poliţia. 

Citeşte şi:

Terorizate de propriul părinte! Două fetiţe din Vaslui au ajuns la spital, după ce fost bătute măr de tatăl lor

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
6 mirosuri care trădează o casă modestă
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă