Reacţia Bisericii în cazul lacrimilor lui Arsenie Boca de la Puşcaşi: „Este de dorit să evităm senzaţionalul. Dacă este ceva de la Dumnezeu, va dăinui“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Protopopiatului Vaslui au declarat astăzi că este nevoie de răbdare şi înţelepciune în cazul “icoanei” de la Puşcaşi, care îl întruchipează pe părintele Arsenie Boca, despre care localnicii spun că lăcrimează de mai multe zile.

În timp ce în zonă mii de pelerini vin să se roage la troiţa unde se află tabloul cu părintele Ardealului, reprezentanţii Bisericii spun că dacă va fi o minune dumnezeiască, va dăinui, dacă nu lacrimile se vor stinge. În prezent, portretul cu Arsenie Boca nu mai lăcrimează, păstrând doar urmele.

Mulţi dintre credincioşii veniţi să se închine la icoană, au sters cu obiectele pesonale tabloul, sperând că lacrimile părintelui Arsenie Boca le vor aduce noroc şi sănătate. “Biserica şi credinţa ortodoxă au la baza lor minunea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos şi Pogorârea Duhului Sfânt. Desfăşurarea activităţii Bisericii este o lucrare minunată ea însăşi, pentru faptul că Dumnezeu lucrează prin Biserica Sa pentru oameni. Spunem aceste cuvinte pentru a arăta că minunea este proprie doar Bisericii, dar referitor la icoana de la Puşcaşi este nevoie de răbdare, înţelepciune şi credinţă. Dacă este ceva de la Dumnezeu, va continua şi va dăinui, dacă nu este de la Dumnezeu, se va stinge. Este de dorit să evităm senzaţionalul trecător şi să căutăm pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe sfinţii Bisericii, dar şi lucrarea minunată mai întâi prin credinţă, apoi smerenie şi responsabilitate pentru ce primim, bine ştiind că în orice caz Dumnezeu doreşte doar binele omului“, a declarat protopopul de Vaslui, preotul Adrian Chirvase.

Localnicii de la Puşcaşi susţin că tabloul cu părintele Ardealului a început să lăcrimeze după ce a fost aşezat în troiţa din apropierea unei locuinţe. Descoperirea a fost făcută pe 24 aprilie, când o localnică a venit să se închine la troiţă.

Reprezentanţii Episcopiei Huşilor anunţau luni că se va constitui o comisie care va evalua tabloul cu Arsenie Boca. 

Vă recomandăm şi:

Fotografii unice de la înmormântarea părintelui Arsenie Boca au fost publicate în premieră după 25 de ani

Două fotografii rare care înfăţişează înmormântarea părintelui Arsenie Boca la Mănăstirea Prislop (Hunedoara) au fost publicate în premieră, la 25 de ani de moartea duhovnicului.

Zece învăţături ale părintelui Arsenie Boca despre ispită: "Avem sămânţa ei în noi din cauza poftei trupeşti în care am fost zămisliţi"

Au trecut mai bine de 25 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca, iar între timp duhovnicul a devenit un adevărat fenomen al ortodoxiei. Pelerinaje impresionante au loc în fiecare sfârşit de săptămână la mănăstirea Prislop, unde se află locul său de veci, iar învăţăturile sale au ajuns la fel cunoscute ca personalitatea sa. Unele dintre ele au menirea să îi ajute pe oameni să nu cadă pradă ispitelor.

Zece profeţii ale părintelui Arsenie Boca: moartea Ceauşeştilor, vărsarea de sânge de la Revoluţie, cutremure şi năpaste

Arsenie Boca, duhovnicul intrat în rândul marilor personalităţi ale ortodoxiei româneşti, ar fi prevestit că preşedintele comunist Nicolae Ceauşescu va muri în ziua de Crăciun a anului 1989. Profeţiile părintelui sunt susţinute de foştii săi apropiaţi şi de cei care l-au cunoscut, iar li se adaugă alte prorociri despre sfârşitul comunismului, războaie şi viitorul României.

Părintele Arsenie Boca şi cele zece mari învăţături despre taina rugăciunii. Care era cea mai cunoscută rugăciune pe care o rostea dimineaţa Sfântul Ardealului

Părintele Arsenie Boca a lăsat posterităţii o moştenire spirituală impresionantă, iar vorbele sale despre credinţă, rugăciune şi milostenie sunt preţuite de milioane de români, dovadă fiind mulţimile de pelerini care vin să să se roage la mormântul său de la Mănăstirea Prislop. Cea mai cunoscută rugăciune a părintelui este cea pe care acesta obişnuia să o rostească dimineaţa.

Mai multe pentru tine:
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Zi excelentă pentru o zodie de foc! 15 decembrie aduce noroc, reușite și vești bune pentru acești nativi
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Ben Affleck, prins la înghesuială între celebrele sale foste soții! Întâlnire de gradul III cu cele două Jennifer, în același timp. Starul pare deprimat