Primarul şi viceprimarul din Negreşti, acuzaţi că au bătut cu bestialitate un adolescent de 17 ani. Mama băiatului: „Mi-au nenorocit copilul!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Părinţii unui tânăr de 17 ani din Negreşti îi acuză pe primarul şi pe viceprimarul din oraş că l-au bătut crunt pe băiat fără niciun motiv. Adolescentul este internat  de 5 zile în spital, iar medicii se pregătesc să îl opereze, după ce băiatul s-a ales cu o coastă ruptă şi cu maxilarul deplasat.

Nefericita întâmplare a avut loc la începutul acestei săptămâni. Băiatul povesteşte că în seara zilei de 24 iunie, se întorcea acasă, împreună cu un prieten, după ce au fost plecaţi la bunicii săi la ţară să îl ajute la treburile gospodăreşti. Nici bine nu au intrat în oraş, că cei doi tineri s-au trezit încolţiţi de primarul Vasile Voicu şi de viceprimarul Radu Moroşanu, care, fără să spună nimic, au început să îi lovească. „Din câte am înţeles, domnul primar fusese înjurat de alţi doi băieţi care fugiseră exact spre locul din care veneam noi. Probabil ne-au confundat şi ne-au luat pe noi la bătaie. Domnul primar l-a lovit prima dată pe Alex, prietenul meu, cu palma peste faţă. Acesta s-a speriat şi a luat-o la fugă. Pe mine m-a luat în primire domnul viceprimar care, la fel, mi-a dat câteva palme peste faţă. Am încercat să fug, însă m-a prins de tricou, şi, fiind la pământ, a început să mă lovească cu pumnii şi picioarele. M-a lovit peste faţă şi la coaste. M-a lovit cu un ghiul de mi-a mutat maxilarul“, povesteşte Andrei Onu, tânărul care susţine că a fost agresat. Acesta a mai spus că de faţă la tot ceea ce s-a întâmplat a fost şi şeful Poliţiei Locale din Negreşti, care s-a făcut că închide ochii, în loc să intervină.

Poliţia a deschis anchetă

Deşi au vrut să depună plângere în aceeaşi seară, ofiţerul de serviciu le-a recomandat băiatului şi părinţilor săi să vină a doua zi la prima oră. Între timp, Andrei a început să acuze dureri abdominale, motiv pentru care părinţii săi au solicitat ajutorul ambulanţei. Băiatul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Vaslui, unde a fost diagnosticat cu „traumatism toraco-abdominal prin agresiune“. 

Mama lui Andrei este distrusă şi plânge de câte ori îşi vede copilul întins pe patul de spital, plângându-se de dureri. Băiatul nu are voie să se dea jos din pat şi stă de 5 zile numai în perfuzii. Din câte se pare, el are o coastă ruptă şi maxilarul deplasat. „Nu mai pot de durere când îmi văd copilul cum nu se poate da jos din pat. Chiar dacă îl înjura, să presupunem prin absurd, tot nu avea niciun drept să îl bată. Doar nu trăim în junglă. Domnul primar se crede Dumnezeu şi se laudă că nu are nimeni ce să îi facă, dar eu sper ca Poliţia să îşi facă datoria şi să ne facă dreptate. Mi-a nenorocit băiatul şi, tocmai de asta, voi merge până în pânzele albe!“, a ameninţat Mioara Onu, mama băiatului. 

Un prim pas l-a făcut, după ce în cursul zilei de ieri au făcut plângere la Poliţie, iar oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz. „La Poliţia oraşului Negreşti a fost depusă o sesizare de către tatăl unui  tânăr din localitate. Acesta a sesizat faptul că băiatul a fost agresat în seara zilei de 24 iuni a.c. de două persoane. Având în vedere cele sesizate, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri şi alte violenţe“, ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui. 

Primarul îşi face „mea culpa“

Între timp, primarul Vasile Voicu a încercat pe toate căile să îi înduplece pe părinţii lui Andrei să îşi retragă plângerea. Mama a fost sunată de edil şi a fost „rugată“ să nu facă sesizare, deoarece familia ei va primi o garsonieră ANL. Mai mult, femeia a fost sunată şi de stareţul unei mănăstiri care i-a cerut acelaşi lucru. „Nu mă las intimidat. Poate că eu pot să îl iert, dar copilul meu nu îl va ierta“, ne-a mărturisit şi Constantin Onu, tatăl băiatului.

Părinţii tânărului şi-au angajat şi un avocat, ei fiind decişi să îi dea în judecată pe primar şi pe viceprimarul oraşului. 

Mai multe pentru tine:
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor