Primarul comunei Oşeşti condamnat pentru a doua oară, într-un an: obligat să presteze muncă în folosul comunităţii şi interzis să mai ocupe funcţii publice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grigore Lefter, primarul în funcţie al comunei Oşeşti a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la doi ani şi zece luni închisoare sub supraveghere, stabilindu-i-se un termen de încercare pe o perioadă de cinci ani şi zece luni.

 Grigore Lefter a fost condamnat pentru fals intelectual,  folosire sau prezentare, cu rea credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi instigare la fals material in înscrisuri oficiale. Pentru infracţiuni similare au fost condamnaţi  şi Vasile Furcoi, manager tehnic, angajat şi plătit în cadrul proiectului, la o pedeapsă de la doi ani şi patru luni şi Maria Damian, consultant financiar, angajat şi plătit în cadrul proiectului, la doi ani şi două luni. Cei trei vor trebui să restituie Comunităţii Europene nu mai puţin de 172.000 lei, prejudiciu stabilit în dosar, până în prezent fiind recuperaţi doar 1.000 de euro.

Pe langa pedeapsa principala, judecătorii îi interzic primarului de Oşeşti sa mai ocupe funcţii publice pe o perioada de doi ani, în plus el va trebui să presteze o muncă în folosul comunităţii, neremunerate, pe o perioadă de 60 de zile. Aceleaşi obligaţii le au şi ceilalţi doi condmnaţi.

Grigore Lefter, se află la a doua încalcarea a legii. În toamna anului trecut, primarul de Oşeşti a fost condamnat la un an de închisoare cu amanarea executarii pedepsei, pentru conflict de interese, dupa ce şi-a angajat propriul fiu, consilier personal.

Fraude cu fonduri europene

Pe 30 noiembrie 2008 a fost încheiat contractul de finanţare nerambursabilă PHARE având ca obiect , „Modernizare drum interes local 1,815 km, sat Buda, comuna Oşeşti, judeţul Vaslui", al cărui beneficiar era Consiliul Local al comunei Oşeşti, judeţul  Vaslui. Costul total al proiectului a fost estimat la 214.551 euro, iar  termenul limită de implementare a fiind 15 decembrie 2009. Proiectul nu a fost implementat in aceasta perioada, recepţia la terminarea lucrărilor având loc abia la data de 23 iulie 2010.

Urmând indicaţii scrise ale Mariei Damian , Vasile Furcoi „a procedat la aplicarea de pastă corectoare de culoare albă pe exemplarul reprezentând o copie la indigo a procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor,  acoperind menţiunile pe care dorea să le înlăture şi efectuând, în locul acestora, menţiunile care creau aparenţa recepţionării lucrărilor in ziua de 14 decembrie 2009”.
Furcoi a modificat numărul de înregistrare al documentului şi data întocmirii acestuia, precum şi menţiunile privind perioada în care şi-a desfăşurat activitatea comisia de recepţie, trecând ziua de 14 decembrie 2009. De asemenea, a modificat şi  data actului prin care fuseseră desemnaţi membrii comisiei de recepţie precum şi valoarea declarată a investiţiei.
Grigore Lefter Grigore şi Vasile Furcoi au întocmit Raportul final privind derularea proiectului în cuprinsul căruia au atestat că lucrările de modernizare a drumului au fost finalizate în data de 07.12.2009. Autoritatea Contractantă a efectuat plăţi către Beneficiar - Consiliul Local Oşeşti în valoare de totală 173.552,31 euro, reprezentând avans şi tranşă intermediară de plată, suma din care s-a recupoerat doar 1029 euro

Procurorii au instituit sechestre pe bunurile celor trei inculpaţi, măsura menţinută de judecătorii Tribunalului Vaslui. Sentinţa pronunţată miercuri de Tribunalul Vaslui nu este definitivă. Toţi cei trei inculpaţi au fost judecaţi în baza acordurilor de recunoaştere.
 

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile