Povestea Anei, eleva sclipitoare dintr-un sat din Vaslui cu media 10 la Bac: „Cred că tinerii de astăzi renunţă foarte uşor, performanţa necesită timp şi sacrificii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Maria Polcovnicu

Ana Maria Polcovnicu, absolventa Liceului „Emil Racoviţă” Vaslui, este unul dintre cei trei elevi din judeţ care a reuşit să obţină nota maximă la toate probele Bacalaureatului 2017.

Ambiţioasă, studioasă, modestă, cu mult bun simţ şi un respect deosebit pentru profesorii care au îndrumat-o şi colegii alături de care a trăit în cei patru ani de liceu ca într-o familie. Aşa poate fi caracterizatză, Ana, eleva de 10 a Liceului ”Emil Racoviţă” Vaslui. 

”M-am pregătit să termin frumos cei patru ani de liceu. Mă aşteptam să obţină o notă mare, chiar dacă nu mă gândeam că va fi 10 pe linie. Am muncit mult, pentru că am ştiut că performanţa necesită sacrificii şi timp, dar am făcut-o pentru mine, pentru familia mea, pentru profesorii mei. Fără ei nu aş fi reuşit să culeg aceste roade. Lor le datorez parcursul meu şi sunt convinsă că astăzi am reuşit să îi fac fericiţi şi pe ei”, mărturiseşte Ana, eleva care a absolvit Liceul ”Emil Racoviţă” ca şefă de promoţie cu media 9.96.

Ana Polcovnicu este din localitatea Muntenii de Jos, nu are cont de Facebook, apreciind că pentru ea ar fi ”o pierdere de vreme”, iar printre pasiunile sale literatura, dansurile populare ocupă un loc aparte. Îşi doreşte să ajungă magistrat, urmând să susţină admiterea la Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti.

”Faptul că am provenit din mediul rural, nu a fost o problemă pentru mine după ce am ajuns la liceu. Şansa mea a fost că am avut parte de profesori extraordinari şi la şcoala din Muntenii de Jos. Datorită lor, trecerea de la gimnaziu la liceu a fost fără probleme, iar rezultatele au fost dintre cele mai bune”, explică Ana.

Profesorii Anei au numai cuvinte de laudă la adresa adolescentei, pe care o consideră un elev-model. În timpul celor patru ani de liceu, Ana a fost nelipsită de la concursurile şi olimpiadele şcolare de latină, limba spaniolă sau istorie, de unde s-a întors cu premii. Este convinsă că nu ar fi reuşit niciodată să obţină rezultate deosebite fără sprijinul profesorilor.

”Rolul pe care îl au profesorii în viaţa unui elev este colosal, iar eu am avut şansa ca la Liceul ”Emil Racoviţă” să întâlnesc profesori a căror muncă şi implicare în pregătirea elevilor nu au măsură. Am avut parte de nişte profesori extraordinari, care dincolo de profesie sunt nişte oameni superbi. Pe doamna dirigintă Cristina Ghelbere o iubesc, nu am cuvinte pentru a-i mulţumi pentru tot ceea ce a făcut pentru noi, elevii. La fel şi în cazul doamnei profesoare de Istorie, Ionela Lepărdă, un dacăl remarcabil care m-a făcut să iubesc istoria, deşi nu pot spune că eram atrasă în mod special de această disciplină. Dumneaei reuşeşte prin nişte conexiuni fascinante să aducă trecutul în prezent şi să-l şi înţelegi. Respectul şi preţuirea mea se îndreaptă către toţi dascălii care au m-au ajutat să fiu ceea ce sunt astăzi”, a declarat, pentru ”Adevărul”, Ana Maria Polcovnicu.

Adolescenta din Vaslui este convinsă că tinerii din ziua de astăzi ar avea mai mult succes, dacă nu ar ceda uşor în faţa obstacolelor.

”Am întâlnit de-a lungul anilor de liceu o varietate de copii, cu multe contradicţii. Cu toţii însă sunt atât de frumoşi. Consider că tinerii de azi renunţă foarte uşor, atunci când întâmpină o dificultate. Dacă nu ar fi delăsători, sunt convinsă că rezultatele nu ar întârzia să apară”, a conchis zecista Liceului ”Emil Racoviţă”

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026. Cu ce piesă va urca pe scena internațională
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cum prepară Mihaela Bilic sufleu de brânză. Rețeta folosită de medicul nutriționist
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă