Poliţist român condamnat la aproape 5 ani de închisoare cu executare pentru o şpagă de doar 100 de lei. Cum şi-au motivat judecătorii pedeapsa exemplară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui a fost condamnat cu o pedeapsă ”exemplară” pentru o şpagă 100 de lei încasată de la un comerciant, pentru a-l ”ierta” de amendă.

Costel Cristian Chiper (35 ani), agent în cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Iana din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui a fost condamnat, în primă instanţă, la 4 ani şi 8 luni închisoare în regim de detenţie, fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi influenţarea declaraţiilor.

Alături de poliţistul Chiper a fost trimis în judecată şi inspectorul Ionuţ Marian Dursan, însă acesta din urma a scăpat cu o pedeapsă mult mai blândă după ce a semnat un acord de recunoaştere cu procurorii DNA. Ofiţerul Durcan a fost condamnat în baza înţelegerii cu procurorii anticorupţie la 3 ani de închisoare cu suspendare, pedeapsa prevăzută în acordul de recunoaştere fiind validată de Tribunalul Vaslui. 

Cei doi poliţişti au fost denunţat la Direcţia Generală Anticorupţie, prin intermediul TelVerde, de către un bărbat al cărui frate deţine un magazin sătesc. Acesta a reclamat faptul că pe 25 noiembrie 2018, în timp ce se afla la serviciu, a fost contactat de fratele său, care i-a solicitat să vină la domiciliu, spunându-i că la locaţia respectivă, unde funcţionează şi magazinul firmei administrate de mama sa, se află doi poliţişti de la poliţia economică, care vor să discute cu el.

Ajuns la magazin, cei doi poliţişti îl aşteptau în autoturismul de serviciu. ”Au intrat în magazin şi i-au comunicat cum se numesc şi faptul că sunt de la poliţia economică şi fac un control la magazin; i-au solicitat documente pentru numite produse, comunicându-i că documentul de achiziţie al pâinii nu este valabil. I-au solicitat actul de identitate şi să-i însoţească la autoturismul de serviciu”, a relatat denunţătorul

În timp ce ofiţerul Dursan completa un formular în autoturism, agentul Chiper a ieşit şi i-a indicat bărbatului să meargă în spatele autoturismului, spunându-i că va vorbi cu colegul său să nu îi aplice amendă, ci să îi dea un avertisment. Însă în schimbul acestui favor, agentul a solicitat suma de 200 de lei, precizând că 100 de lei e  „partea colegului".  Bărbatul a oferit 100 de lei, motivând că atât are, urmând ca a doua zi să îi livreze diferenţa. Doar că între timp a decis să-i denunţe pe cei poliţişti.

După ce a aflat de reclamaţie, deşi împotriva celor doi poliţişti fusese dispusă măsura controlului judiciar, printre obligaţiile ce trebuiau a fi respectate fiind impusă şi aceea de nu se apropia şi de a nu comunica, direct sau indirect, pe nicio cale, unul cu celălalt, agentul Chiper a încercat să-l convingă pe colegul său să îşi asume întreaga faptul. Agentul a promis ofiţerului suma de 1.000 de euro dacă „ia fapta pe el". 

”Inculpatul Chiper  a încercat inducerea în eroare a instanţei faţă de împrejurarea că, din procesul verbal încheiat la 8.01.2019 de redare în formă scrisă a dialogului ambiental audio video purtată la 14.12.2018 între Dursan Ionuţ Marian şi Chiper Costel Cristian reiese că inculpatul a previzionat găsirea unor martori care să arate că prezenţa sa la faţa locului s-a limitat la a sta afară şi a fuma. Astfel,  este redată susţinerea inculpatului Chiper:… «Scoate-mă din cărţi că-s în cărţi degeaba! Eu oricum o să mă scot că-s doar două declaraţii, deci practic toate mijloacele materiale de probă …! Eşti poliţist doar, …ştii…îs într-o singură direcţie…procesul verbal semnat de tine, înregistrări pe tine, flagrant pe tine. Înţelegi? Că zice ăla că… pff…găsesc şi eu doi -tri oameni, înţelegi, patru oameni care (neinteligibil) să spună da, dom’le, el stătea afară şi fuma. A vorbit (neinteligibil)…! Nu mi-e greu deloc! Eşti conştient.»”, se menţionează în hotărârea Tribunalului Vaslui.

Atitudinea adoptată de poliţist pe parcursul procesului a cântărit decisiv în stabilirea pedepsei. Judecătorii au arătat în motivarea sentinţei că agentul a avut o atitudine de sfidare, invocând cunoştinţele sale juridice. Dincolo de conduita procesuală şi de cuantumul mic al sumei percepute cu titlul de mită, instanţa a apreciat că poliţistul a denaturat rolul profesiei sale: ”agent de poliţie la debut de carieră care înţelege să deturneze sensul profesiei alese prin pretinderea şi pătimirea, indirect, a unor sume de bani în vederea acţionării în virtutea funcţiei într-un anumit fel, atitudinea de sfidare a organelor de urmărire penală şi a instanţei prin atitudinea adoptată în virtutea pretinselor cunoştinţe juridice”.

Poliţistul Chiper a contestat condamnare aplicată de Tribunalul Vaslui, dosarul fiind înaintat Curţii de Apel Iaşi, care după judecarea căii de atac, va pronunţa sentinţa definitivă în acest caz.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Sărbători fără fiul și fiica ei, stabiliți în Franța și în Dubai. Cum își alină Marina Almășan dorul: „Beau cafeaua dintr-o cană cu chipul lor”. Ce meserii au Victoraș și Marinuș?
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!