Peste 400 de copii din Vaslui, victime ale abuzurilor şi neglijării părinţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 420 de copii din judeţul Vaslui au căzut, în ultimul an, victime ale abuzurilor şi neglijării severe manifestate în special de către părinţi, în 131 de cazuri minorii fiind scoşi în regim de urgenţă din familie şi daţi în plasament la asistenţi maternali, informează Mediafax.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vaslui a înregistrat în ultimul an un număr de 427 cazuri de neglijare şi abuzuri manifestate în special de părinţi asupra propriilor copii, de la violenţă fizică şi sexuală, până la abuz emoţional şi exploatare prin muncă. În 55 de situaţii, organele abilitate au început urmărirea penală împotriva agresorilor, în mai bine de jumătate dintre cazuri pentru infracţiuni la viaţa sexuală.

„Din păcate, se constată că abuzurile la care sunt expuşi copiii este un fenomen greu de controlat la nivelul judeţului Vaslui. Cauzele care conduc la asemenea manifestări sunt multiple, de la carenţele educaţionale ale părinţilor şi consumul de alcool, până la climatul instabil şi lipsa veniturilor realizate de familie în raport cu numărul de copii şi nevoile acestora. În comunităţile rurale, şi nu numai, fenomenul neglijării şi abuzului asupra copilului se pare că rămâne în continuare o dificultate majoră ce necesită eforturi de educare a părinţilor în lipsa unei culturi non-violente", a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Ionuţ Dănilă.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă