Pericol pe drumurile vasluiene: peste 25% dintre vehiculele controlate în trafic prezintă risc iminent de accident

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urma acţiunilor de control desfăşurate în primele 10 luni în judeţul Vaslui, din cele din 1490 vehicule verificate de inspectorii Registrul Auto Român şi Poliţia Rutieră,  422 de  prezentau pericol iminent de accident.

 În aceste situaţii una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice la reprezentanţele Registrului Auto Român. Ca urmare a aceloraşi controale s-a constatat că 67% dintre vehicule aveau diferite neconformităţi de natură tehnică sau legate de acte. Din totalul vehiculelor cu probleme: 59% au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere - proasta funcţionare a dispozitivelor de iluminare şi semnalizare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale la direcţie, defecţiuni ale sistemului de frânare, 7,42% depăşeau nivelul maxim admis de poluare,1,68% au avut probleme legate de identificare, iar 2,49% au avut neconformităţi din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice (ITP expirat sau fals)

„La finalul controalelor tehnice desfăşurate în trafic, la nivelul judeţului Vaslui, în intervalul ianuarie-octombrie 2014 Poliţia Rutieră a reţinut 407 de certificate de înmatriculare, 123 de permise de conducere şi au fost aplicate 894 amenzi. Menţionăm că sancţiunile  au fost aplicate exclusiv pentru vehiculele la care inspectorii RAR au găsit neconformităţi tehnice sau legate de acte.”, se arata într-un comunicat RAR.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG