Pedeapsa primită de un bărbat care şi-a violat soacra în vârstă de 80 de ani. Autorul, reclamat abia după ce victima s-a spovedit preotului din sat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Iaşi au pronunţat miercuri, 23 august, sentinţa definitivă într-un dosar în care un bărbat de 46 de ani din judeţul Vaslui a fost acuzat că şi-a violat soacra, o bătrână de 80 de ani.

Judecătorii ieşeni au dispus condamnarea definitivă la patru ani de închisoare, în regim de detenţie, a lui Vasile Cozmescu, bărbatul din satul Cârja care în decembrie, anul trecut, şi-a batjocorit soacra. Practic, Curtea de Apel Iaşi a menţinut sentinţa instanţei de fond, Judecătoria Bârlad. 

Deşi este recidivist, având în antecedente o condamnare tot pentru viol, autorul a scăpat cu pedeapsă minimă, pentru că şi-a recunoscut faptele în faţa judecătorilor. Paradoxal, singurul nemulţumit de condamnare a fost inculpatul, care a şi contestat hotărârea  instanţei de fond. 

Bătrână şi aflată într-o situaţie delicată, octogenara nu a atacat sentinţa iniţial, pentru a nu mai fi pusă pe drumuri. De altfel, ea nici nu a solicitat daune, ştiind că ginerele nu are de unde să le plătească. La rândul lor, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad au apreciat că pedeapsa de 4 ani, aplicată violatorului este justă şi nu au exercitat cale de atac. În astfel de condiţii, Curtea de Apel Iaşi a judecat doar apelul declarat de inculpat, pe care l-au şi respins, considerându-l nefondat.

Pe lângă condamnarea de 4 ani de închisoare, Vasile Cozmescu a fost obligat de judecători ca timp de 4 ani după executarea pedepsei să respecte o serie de obligaţii, printre care să nu comunice, direct sau indirect, cu victima, să nu se apropie de aceasta, dar şi de locuinţa ei, la o distanţă mai mică de 100 de metri. Violul căruia i-a căzut victimă bătrâna de 80 de ani din localitatea Cârja a avut loc la jumătatea lunii decembrie anul trecut, însă autorul a fost arestat abia după două săptămâni.

Ruşinea victimei 

Octogenara locuia singură, iar fiica ei care era căsătorită cu Cozmescu era plecată la muncă în străinătate. În noaptea de 15/16 decembrie, Vasile Cozmescu a tăbărât peste soacra sa în casă. În zadar a cerut îndurare femeia, spunându-i că este bătrână şi abia îşi mai duce zilele, bărbatul nu a plecat din casă până nu a siluit-o. A ameninţat-o că dacă va îndrăzni să îl reclame, se va întoarce la ea şi o va omori.

De frică, dar şi de ruşine, după cum a mărturisit, bătrâna nu a reclamat la Poliţie. Abia în Ajunul Crăciunului, şi-a făcut curaj şi a mers la preotul din sat, căruia i s-a spovedit, povestindu-i prin ce a trecut cu ginerele ei. Atunci, preotul a îndemnat-o pe femeie să meargă de îndată la Poliţie şi să-l reclame pe autor, ceea ce a şi făcut.

A doua zi de Crăciun, autorul a fost reţinut de poliţişti, ulterior fiind prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. El şi-a recunoscut fapta, pe care a pus-o pe seama consumului de alcool.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat