Pastorala adresată de episcopul Huşilor, de Crăciun: "Se caută prilej de denigrare, se urmăreşte anihilarea sufletului prin tot ceea ce este distrugător şi înşelător"

Ca în fiecare an, în preajma marilor sărbători creştine, episcopul Huşilor, Corneliu, se adresează printr-o scrisoare pastorală vasluienilor. În mesajul adresat vasluienilor în scrisoarea pastorală de Crăciun, episcopul Corneliu vorbeşte despre "cultura morţii, minciuna, neadevărul, laşitatea, necredinţa sunt lucruri pe care le întâlnim zilnic".

Iata scrisoarea pastorala adresată de Episcopul Huşilor, la sărbătoarea Naşterii Domnului:

Taina întrupării Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, întâmplată în oraşul Betleem din Iudeea, ne-a adunat pe toţi în sfintele biserici pentru a descoperi puterea dragostei Lui faţă de tot omul care-L caută şi doreşte să-I urmeze Lui.

Sărbătoarea sfântă pentru care timp de 40 de zile ne-am pregătit spre a o întâmpina cu sufletele şi inimile curăţite prin pocăinţă şi dorinţă de înnoire a vieţii, ne reaşează înaintea noastră frumuseţea nepieritoare a colindelor, strălucirea stelei care luminează noaptea necunoştinţei, glasul îngerilor care aduc lumii întregi bucuria cea mare şi nepieritoare, că un Mântuitor S-a dăruit nouă pentru salvarea şi ridicarea noastră.

Astăzi zidul cel despărţitor cade, sabia de foc se depărtează, heruvimul nu mai păzeşte pomul vieţii, iar noi ne împărtăşim din dulceaţa raiului, de la care ne-am depărtat prin neascultare.

Chipul (icoana) cea veşnică a Tatălui, pecetea veşniciei Lui, Iisus Domnul şi Mântuitorul primeşte a se face Prunc născut din Fecioara Maria care n-a cunoscut nuntă, a rămas ce era, Dumnezeu adevărat, şi a devenit ce nu era, în timp om făcându-se din iubire de oameni.

Cetatea Betleemului devine părtaşă la taina începutului pregustării timpului veşnic, cerurile se deschid,  Dumnezeu coboară pe pământ să-l ridice pe om şi să-i dea sens vieţii. Cel nevăzut se face văzut în braţele Fecioarei cu chipul plin de lumină, deschide ochii sufletului celor care înaintea Lui  îngenunchiază aducându-i darurile lor, credinţa, ascultarea, dragostea şi îndelunga răbdare. Astăzi, cuvintele şi doririle proorocilor se împlinesc, Dumnezeu este cu noi şi ne dăruieşte puterea credinţei care mută munţii din loc. (Matei 21, 21)

“Tu, Betleeme, pământul seminţiei (tribului) lui Iuda nu eşti cel mai mic între miile lui Iuda, în tine se va naşte Fiul lui Dumnezeu, povăţuitorul Care va paşte poporul Meu, începutul Lui în zilele veşniciei”. (Miheia 5,1-2)

Bucuria împlinirilor celor de Dumnezeu promise, prin Naşterea Domnului astăzi se arată. Magii din îndepărtatul Răsărit călăuziţi de stea călătoresc, păstorii se fac părtaşi mesajului îngeresc „de pace şi bucurie între oameni”(Luca 2, 14). Aşteptarea de milenii a venirii Mântuitorului astăzi s-a împlinit. Toată istoria omenirii este străbătută de dorinţa împlinirii vechilor profeţii. Din momentul venirii Lui la noi, istoria începe a se scrie din nou,  noi ne găsim faţă în faţă cu Dumnezeu – Omul care ne pregăteşte pentru pregustarea timpului veşnic în împărăţia Sa “nestricăcioasă şi nepieritoare”  (1 Petru 1,4). Credinţa în El ne eliberează de păcat şi suferinţă, ne îndreaptă către viaţa cea veşnică în împărăţia luminii, ca fii ai luminii şi ai zilei fără sfârşit. Iisus Domnul devine Fiul omului ca pe noi oamenii să ne facă nemuritori: “Că aşa de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a trimis pe Fiul Său în lume ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”  (Ioan 3,16).

În această credinţă prin taina botezului şi trăire a vieţii în Biserică, ne eliberăm de păcat, suferinţă şi moarte, împărtăşindu-ne de taina veşniciei.

Iubiţi fraţi şi surori în credinţă,

Nu toată omenirea a înţeles taina ce astăzi s-a descoperit. Gândul înşelător de a stăpâni prin abuz, dorinţa de a rămâne veşnici pe pământ a făcut ca unii să răspundă la glasul chemării Domnului cu indiferenţă, respingere şi violenţă. Prezenţa Domnului şi Mântuitorului nostru a  deranjat pe cei de atunci, mai marii timpului care căutau să scape de El. Paginile istoriei sângeroase a uciderii pruncilor din Betleem dau mărturie de refuzul şi răspunsul omului căzut la chemarea cerului.

O altă ţară străină a trebuit să-i ofere ospitalitatea şi găzduirea. “El a coborât în mijlocul poporului Său, dar ei nu L-au primit” (Ioan 1,11).

Prezenţa Lui deranja, doreau ca El să fie departe de ei, preferau cele înşelătoare în locul celor adevărate, cele vremelnice şi trecătoare în locul celor veşnice, minciuna şi ipocrizia în locul adevărului şi a iubirii.

Această stare tensionată va fi mereu prezentă în viaţa Mântuitorului nostru, din nefericire, de atunci până în zilele noastre, lucrurile se perpetuează mereu, pentru că cele rele au întâietatea celor bune, cele vremelnice sunt prezente, iar cele veşnice de multe ori neglijate.

Cultura morţii, minciuna, neadevărul, laşitatea, necredinţa sunt lucruri pe care le întâlnim zilnic.  Prezenţa Mântuitorului Hristos în această lume, Biserica Lui, preoţii, credincioşii mărturisitori au început să deranjeze.

Lupta împotriva lor este extrem de evidentă, se caută prilej de denigrare, se urmăreşte anihilarea sufletului prin tot ceea ce este distrugător şi înşelător.

Asistăm cu durere şi compasiune la promovarea şi susţinerea răului sub toate formele, consecinţele înstrăinării de Dumnezeu şi veşnicie vor fi dramatice. Educaţia creştină supără, crează repulsie, se preferă şi se cultivă ura, profitul şi distrugerea vieţii. Naşterea Domnului este începutul timpului veşnic care ne trezeşte la adevărata viaţă specifică creştinilor mărturisitori şi trăitori ai dreptei credinţe.

Această mare sărbătoare a coborârii Celui veşnic la noi oamenii, este încă un prilej de a privi cu atenţie asupra propriei vieţi. Întâlnirea noastră cu Domnul şi Mântuitorul nostru prin sfintele slujbe, prin ascultarea şi împlinirea cuvântului Său, prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Său, ne dau puteri de a birui răul, prin suferinţă şi provocare făcându-ne părtaşi la taina Bisericii Lui. Începând din aceste zile, să nu uităm cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur (+407), care ne învaţă cum să trăim şi să vieţuim sub puterea credinţei şi a faptei celei bune care ne duc spre împărăţia veşnică a lui Dumnezeu: “Dacă ai deprindere la păcate, să aşezi asupra ta frica de Dumnezeu şi de chinurile cele veşnice, şi le vei birui cu adevărat. Ce osteneală sau durere este, să te rogi lui Dumnezeu seara şi dimineaţa, Celui ce dă oricui care-I cere Lui? Ce durere pătimeşti, dacă nu zici ceva rău nimănui? Ce împiedicare este să lepezi invidia şi toată răutatea? Ce osteneală mare este a săvârşi fapta cea bună după puterea ta în fiecare zi? Ce vei pătimi, dacă nu vei grăi cuvinte de ruşine, nici nu vei judeca sau defăima pe aproapele tău? Ce împiedicare este să arăţi milă celui aflat în suferinţă?” (Sf. Ioan Gură de Aur – Proloage, vol. 2, p. 473).

Acum, când cerul S-a milostivit spre noi prin venirea în lume a Mântuitorului nostru, să arătăm bunătate şi blândeţe celor trişti, uitaţi, bolnavi şi părăsiţi.

Anul acesta se apropie de final cu mare repeziciune, aşa trec zilele, lunile, anii, iar noi, călători pe acest pământ, repede şi sigur ne îndreptăm pe calea veşniciei.

Să rugăm pe Domnul şi Stăpânul istoriei, ca Anul cel Nou să fie un an binecuvântat, cu darul cel ceresc, cu puterea credinţei lucrătoare spre fapta cea bună.

Către Domnul şi Mântuitorul nostru fierbinte pururea pentru voi toţi rugător,

Corneliu, Episcopul Husilor