Legendele istorice ale râului Prut
0De râul Prut, unele dintre cele mai mari din România, se leagă numeroase legende şi scrieri ale istoricilor, numele său fiind tradus în vremurile vechi ca „râul cu apă furtunoasă“.
Lung de 953 de kilometri, râul Prut izvorăşte din apropiere de muntele Hoverla din Carpaţii Păduroşi din Ucraina. Pe teritoriul României, râul are o lungime de 742 de kilometri, un bazin hidrografic de 10.990 de kilometri pătraţi şi un debit mediu multianual de 110 metri cubi pe secundă.
Râul Prut a fost cunoscut încă din antichitate, despre el scriind marele istoric grec, Herodot. Călătorin prin coloniile greceşti situate la nord de Marea Neagră, istoricul s-a interesat asupra zonelor învecinate cu acestea. În scrierile sale, el aminteşte de Prut sub denumirea de Pyretus şi cunoaşte amănunte suprinzătoare despre această apă. Tot Herodot susţine că între Prut şi actualul Siret mai exista un râu mare ce se vărsa în Dunăre, crezându-se mult timp că este vorba de o greşeală. Cercetările geologice şi studiul documentelor au arătat că până în secolul al XVI-lea, Bârladul se vărsa direct în Dunăre şi nu în Siret, ca acum.
Mai târziu, Prutul va deveni o adevărată coloană vertebrală a Moldovei. Ţinuturile moldoveneşti se întindeau pe o parte şi alta a râului, existând chiar şi unele sate care se împăţeau pe ambele maluri. Prutul nu a reprezentat niciodată un obstacol, el fiind străbătut de nenumărate vaduri. Ciobanii din Transilvania, care îşi iernau turmele în bălţile din partea de sud a teritoriului dintre prut şi Nistru, treceau prin aceste vaduri, iar unii dintre ei chiar s-au statornicit în aceste locuri.
Dimitrie Cantemir, în „Descriptio Moldaviae“, se opreşte asupra Prutului şi aminteşte , mai întâi, de autorii antici, ca Ptolemeu sau Ammianus Marcellinus care, după Herodot, au scris şi ei despre râul Prut numindu-l Porata, adică „apă furtunoasă“. Denumirea este, desigur, daco-getică, trecută în pronunţie greacă sau latină. Tot Dimitrei cantemir face şi o analiză a apei Prutului şi susţine că, după decantarea nisipului, apa era cu 30% mai uşoară decât apa celorlalte râuri moldoveneşti.
S-a spus, de asemenea, că, în vechime, oştenii se împătăşeau cu apă din Prut înainte de a pleca la luptă. Pe lângă această menţiune impresionant circula şi o glumă: „Dacă apa din Prut este aşa de bună, de ce moldovenii preferă vinul?“.
În 1812, după ocuparea teritoriului românesc dintre Prut şi Nistru de către ruşi, Prutul devin pentru prima dată graniţă de stat, una dintre cele mai bine păzite, deoarece armata rusă dorea să împiedice orice comunicare între românii de pe ambele maluri. În folclor, Prutul devine un râu blestemat, datorită faptului că „desparte frate de frate, soră de soră şi părinţi de copii“. Tot în folclor, este amintit şi un duh feminin de statură uriaşă, care apărea din când în când, prevestind sau aducând rele.
În decursul istoriei, Prutul a avut şi o importanţă economică. Pe valea sa, bogată în păşuni, erau crescuţi vestiţii boi de Fălciu, pe care Moldova îi exporta până în Germania şi Suedia. Râul Prut a fost multă vreme navigabil, vasele de mici dimensiuni ajungând până mai sus de Huşi, în fostul târguşor Drânceni, acolo unde acum este situată comuna Ghermăneşti.
În timpurile moderne, Prutul a cunoscut numeroase amenajări pentru irigaţii sau producere de energie electrică, iar dacă, în viitor, se vor reglementa raporturile dintre românii de pe cele două maluri, râul va putea deveni, din nou, navigabil şi, de ce nu, un mijloc de apropiere şi nu de separare, aşa cum este acum.
Articol realizat cu sprijinul istoricului vasluian Dan Ravaru.