Intervenţie maraton a pompierilor: 10 ore au săpat un puţ paralel cu o fântână adâncă de 13 metri pentru a scoate cadavrul unui bărbat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui au intervenit vineri, 1 noiembrie, mai bine de 10 ore pentru a scoate cadavrul unui bărbat căzut într-o fântână cu diametru de 40 de centimetri şi adâncă de 13 metri.

Intervenţia a avut loc în localitatea Butucărie, din comuna Zăpodeni, şi a fost una foarte dificilă, deoarece victima era căzută de mai multe zile în fântână. 

Dificultatea majoră, spun reprezentanţii ISU, a constat în faptul că pe lângă diametrul foarte mic al puţului, acesta avea şi o deviaţie de peste 70 cm la o adâncime de peste 13 metri. În acţiune s-au implicat şi autorităţile locale, primarul comunei închiriind un buldoexcavator de la o societate comercială. 

Cu ajutorul buldoexcavatorului a fost săpat un puţ paralel, cu adâncimea de cinci metri, iar după ce malurile acestuia au fost asigurate, s-a trecut la executarea unui pasaj de trecere între cele două puţuri. Prin orificiul săpat în fântână a putut fi degajată victima, un bărbat în vârstă de 43 ani, din localitate. Operaţiunea de recuperare a durat mai bine de zece ore.

Poliţiştii au declanşat o anchetă pentru a se stabili împrejurările în care şi-a pierdut viaţa bărbatul. Din primele cercetări, principala ipoteză este că acesta a recurs la gestul suicidal.

  

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală