Incendiu la mănăstirea „Movila lui Burcel”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O biserică din Vaslui a luat foc FOTO Adevărul

O mănăstire din judeţul Vaslui a fost cuprinsă de flăcări, după ce o centrală termică a ansamblului monahal a luat foc. Chiliile în care locuiau călugării nu au fost afectate.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, incendiul a avut loc în incinta ansamblului monahal al Mănăstirii „Movila lui Burcel", din zona de nord a judeţului Vaslui, unde flăcările au cuprins o anexă în care funcţiona centrala termică a complexului.

În zonă, au fost trimise două autospeciale de pompieri şi grupa operativă a ISU Vaslui, în sprijinul cărora au venit şi serviciile locale pentru situaţii de urgenţă ale comunelor Codăeşti şi Micleşti.

„Echipajele de pompieri au intervenit la timp astfel încât incendiul a fost localizat, fără a permite extinderea flăcărilor către biserică şi chiliile mănăstirii. Intervenţia a durat mai bine de o oră, fiind afectată acea anexă în care funcţiona centrala termică a ansamblului monahal", a declarat, luni, pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Alina Poiană.

În urma primelor cercetări desfăşurate la faţa locului imediat după stingerea flăcărilor, pompierii au stabilit drept cauză probabilă a izbucnirii incendiului neizolarea corespunzătoare a coşului de fum al centralei termice.

Mai multe pentru tine:
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă