FOTO Cum a apărut în faţa judecătorilor poliţistul care trafica droguri de dragul iubitei: „Este foarte afectat, spune că a făcut totul dintr-o prostie“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Postului de Poliţie Răducăneni (Iaşi), în prezent suspendat din funcţie, a fost prezentat marţi, 25 martie, la Tribunalul Vaslui, unde judecătorii au verificat legalitatea arestării preventive.

Poliţistul Cristian Danu a fost adus la sediul Tribunalului Vaslui, încătuşat, alături de un violator. Iubita poliţistului, Diana Muntean, a fost adusă, separat, cu o autospecială a Poliţiei. 

La instanţă a sosit şi cel care l-a ajutat pe Cristian Danu să cultive cannabisul în zone greu accesibile din localitatea vasluiană Deleni. Complicele poliţistului, Gheorghe Râpă, acuzat de complicitate la trafic de droguri de risc şi mare risc se află sub control judiciar, în cazul său procurorii DIICOT nesolicitând arestarea preventivă, având în vedere că a aceptat calitatea de colaborator al organelor de cercetare penală. 

Faţă de toţi cei trei inculpaţi, Tribunalul Vaslui a dispus menţinerea măsurilor preventive. Astfel, Cristian Danu şi Diana Muntean vor fi judecaţi în stare de arest preventiv, în timp ce Gheorghe Râpă rămâne sub control judiciar. Acesta din urmă trebuie să respecte un program de supraveghere, printre măsurile impuse fiind şi interdicţia de a lua legătura, direct sau indirect, cu cei doi inculpaţi arestat. 

Poliţistul Cristian Danu a apărut în faţa judecătorilor foarte afectat. Acesta, ca de altfel şi iubita lui, au anunţat că vor să fie judecaţi prin procedura recunoaşterii vinovăţiei, pentru a scăpa cu o pedeapsă mai blândă. Poliţistul susţine că a făcut totul ”dintr-o prostie”. 

Cristian Danu a fost arestat preventiv pe 1 februarie, anul curent, în urma unei acţiuni coordonate de procurorii Biroului Teritorial Vaslui al DIICOT. Iubita acestuia, originară din judeţul Hunedoara, a fost arestată o zi mai târziu. Foşti lucrători pe vase de croazieră, cei doi aveau o relaţie împreună încă din 2007. Diana Muntean (foto jos), potrivit procurorilor DIICOT, era consumatoare de droguri şi experimenta stupefiante noi, pe care, ulterior, poliţistul le comanda din străinătate, prin intermediul Dark Net. 

În urma percheziţiilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vaslui, în apartamentul celor doi au fost descoperite aproape 12 kilograme de cannabis. Pe lângă acestea, au fost confiscate 100 de pastile de ecstasy şi 168 de grame de ketamină. Iubita poliţistului era cea care se ocupa de vânzarea drogurilor consumatorilor din municipiul Iaşi. 

La sfârşitul săptămânii trecute, procurorii DIICOT Vaslui au dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi din acest dosar. 

Mai multe pentru tine:
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Destinații din România care te lasă fără cuvinte: „O energie greu de descris!” Cele mai frumoase locuri din țară ce merită vizitate în 2026
Palatul Buckingham, transformat de Andrew într-un bordel! A distrus respectul pentru Casa Regală
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare