Cum făcea rost de droguri poliţistul-interlop de la Iaşi. Printre stupefiantele vândute, un anestezic pentru cai

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Danu a fost arestat
Cristian Danu a fost arestat

Agentul Cristian Danu, şef de post în comuna Răducăneni, era unul dintre cei mai importanţi dealeri de droguri din judeţul Iaşi, el fiind furnizor nu doar de ecstasy, ci şi de ketamină sau canabis.

Alături de Danu, care a fost arestat preventiv la finele săptămânii trecute, la activitatea ilicită mai punea umărul şi iubita sa, o tânără studentă a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi. Cei doi locuiau în chirie în municipiul Iaşi, ambii fiind originari din judeţul Vaslui.

Conform DIICOT, Cristian Danu a fost prins în flagrant în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie, la scurt timp după ce a preluat un colet, din comuna Deleni, judeţul Vaslui.

În pachet se aflau 168 de grame de ketamină, un anestezic care produce o stare asemănătoare unei transe, folosit ca sedative în terapia intensivă, dar şi în medicina veterinară. Ketamina este considerat drog de mare risc, creează dependenţă şi, administrat în doze mare, poate provoca moartea.

 „S-a stabilit faptul că, în cursul lunii mai 2018, inculpatul a comandat, din Germania, 100 comprimate Extasy, conţinând (MDMA), droguri de mare risc care au fost introduse în ţară în luna octombrie 2018“, au precizat reprezentanţii DIICOT. Drogurile erau achiziţionate din Olanda, Belgia şi Germania, prin intermediul „dark net“ (internetul ascuns), care poate fi accesată cu software specific şi folosită de multe ori pentru activităţi ilicite.

Alături de iubita sa, Lăcrămioara Muntean, poliţistul a cultivat şi un lan de canabis. Cultura, una de exterior, a fost înfiinţată într-un sat din Vaslui. Cei doi traficanţi au strâns înainte de a fi arestaţi aproape 12 kilograme de canabis, pe care urmau să le vândă în Iaşi.

 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite