Fostul deputat Dan Bordeianu condamnat definitiv alături de soţia sa şi un primar de comună

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Bordeianu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis luni, 21 mai, condamnarea definitivă a fostului parlamentar de Vaslui, Dan Bordeianu. Alături de acesta, au fost condamnaţi soţia, Nicoleta Bordeianu, primarul comunei Deleni, Vasile Zanfir. Decizia judecătorilor, care prevede pedepse uşor mai blânde faţă de sentinţa iniţială, a fost luată cu o opinie separată, unul dintre judecători opunându-se micşorării pedepselor.

Sentinţa definitivă a fost luată de Completul de cinci judecători ai Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi toţi inculpaţii din dosar au fost găsiţi vinovaţi de faptele pentru care au fost trimişi în judecată. Spre deosebire de sentinţa de fond, care prevedea pedepse cu executare în regim de detenţie pentru soţia fostului deputat şi primarul Vasile Zanfir, Completul de cinci judecători a decis ca aceştia să execute pedepsele sub supraveghere.

Unul dintre cei cinci judecători s-a opus micşorării pedepselor, formulând opinie separată, în sensul menţinerii sentinţei instanţei de fond.

Dan Bordeianu a fost condamnat definitiv la 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, după ce iniţial a primit 3 ani de închisoare, fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. Fostul deputat a fost obligat să urmeze un program de reintegrare socială şi să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Huşi sau la Protecţia Copilului.

Soţia lui Dan Bordeianu, Nicoleta, a fost condamnată definitiv la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, fiind la rându-i obligată să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii şi să urmeze un program de reintegrare socială derulat de serviciu de probaţiune. 

Aceeaşi pedeapsă a primit-o şi primarul comunei Deleni, Vasile Zanfir. În cazul său, judecătorii Instanţei Supreme au decis să realizeze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Vaslui sau la Protecţia Copilului Vaslui. În cazul celorlalţi doi inculpaţi, Ioan Melinte şi Roman Tănase, pedepsele au rămas neschimbate, respectiv câte doi ani de închisoare cu suspendare.

Averea soţilor Bordeianu, sub sechestru

Toţi cei cinci inculpaţi, Bordeianu Dan, Zanfir Vasile, Bordeianu Nicoleta, Melinte Ioan, Roman Tănase, sunt obligaţi să achite, în solidar, suma de 916.227,53 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Pe bunurile mobile şi imobile ale acestor este instituită măsura sechestrului asigurator. 

Dan Bordeianu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General în august 2015 după ce societatea familiei sale s-a angajat să execute o serie de lucrări pentru alimentarea cu apă în comuna Deleni, judeţul Vaslui, care nu au mai fost finalizate sau au fost neconforme, cauzând un prejudiciu de patru milioane de lei.

Bani pentru un proiect realizat pe hârtie

 Potrivit procurorilor, pentru realizarea unui proiect din judeţul Vaslui, având ca obiect "Alimentarea cu apă şi amenajare poduri şi podeţe în localităţile Deleni, Zininca, Bulboaca", au fost comise o serie de infracţiuni de abuz în serviciu şi fals, relativ la executarea şi plata unor lucrări aferente proiectului, derulate în contextul perfectării unui contract între Primăria comunei Deleni, reprezentată de primarul Vasile Zanfir şi SC Ecoloc SRL Huşi, al cărei administrator era Nicoleta Bordeianu, iar director Dan Bordeianu. Lucrările, care trebuiau finalizate în anul 2010, erau finanţate integral din fondurile publice aveau ca finalitate îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale locuitorilor arondaţi unei arii rurale, prin oferirea posibilităţii alimentării cu apă potabilă a gospodăriilor.

În rechizitoriul întocmit de procurori se precizează că  Dan Bordeianu a participat din partea S.C. Ecoloc. S.R.L., în calitate de director (calitate în care a semnat şi un act adiţional), la derularea lucrărilor  figurând ca delegat pe un număr de 8 facturi fiscale emise de executant, care au fost introduse în circuitul financiar contabil şi prezentate pentru plată primarului comunei Deleni judeţul Vaslui, inculpatul Vasile  Zanfir, care, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, a semnat ca bun de plată 17 facturi fiscale şi tot atâtea ordine de plată. Ulterior, acestea au fost decontate deşi lucrările nu au fost conforme cu proiectul şi nu au fost finalizate. Potrivit anchetatorilor, în zonă nu a fost executat niciun hidrant, nicio cişmea şi nici nu există rezervă de apă. 

Deputat cu trecut de violator

Dan Bordeianu a ajuns deputat în Parlamentul României, în ciuda faptului că are o condamnare pentru viol. În 1985, pe când avea 17 ani, a fost condamnat alături de alţi doi tineri, la 5 ani de detenţie la "şcoala de corecţie" de la Târgu Ocna, fiind acuzat că au acosatat o tânără de pe stradă, în timp ce se întorcea de la serviciu şi au violat-o.

În 2010, când a fost făcută publică condamnarea sa pentru viol, Bordeianu a declarat că ar fi fost bătut două săptămâni de miliţieni pentru a recunoaşte faptele ce, spune el, nu le-ar fi sărvârşit. Cert este că a fost crezut de liderii PNL de la Bucureşti, care în 2012, l-au trecut din nou pe liste, în ciuda opoziţiei liderilor locali ai PNL. Ulterior, Bordeianu a migrat la PSD. La ultimele alegeri, a fost trecut de PSD pe loc neeligibil, Dan Bordeianu pierzând alegerile.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!