FC Vaslui a trecut peste complexul Rapid

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Colegii l-au felicitat pe Jumisse pentru reuşită FOTO: adevarul

FC Vaslui a învins Rapidul cu 1-0 la capătul celui mai important meci din etapa a 18-a, care, ca şi spectacol, a dezamăgit crunt.

Singurul gol a fost marcat, în prima repriză, de Jumisse în minutul 30. Mijlocaşul mozambican s-a înălţat în mijlocul careului, după un corner, iar lovitura sa de cap a fost respinsă, într-o primă fază, de Rui Duarte, de pe linia porţii. Din păcate pentru bucureşteni, balonul a revenit fix la acelaşi Jumisse, care a deschis scorul la a doua încercare.

Pînă la final, a ieşit un meci insipid, iar scorul a rămas neschimbat. Vasluiul a urcat pe locul 3, cu 34 de puncte, la zece „lungimi“ de liderul Steaua, însă, ca joc, cele două formaţii sunt la ani-lumină una de cealaltă. 

Pentru Rapid, situaţia devine din ce în ce mai alarmantă. Era deja o certitudine că giuleştenii au ratat titlul, ieşirea din Cupa României a venit la mijlocul săptămânii trecute, iar după eşecul de la Vaslui, e clar că se va rata şi locul 3 în campionat şi „viza“ pentru Europa în stagiunea viitoare.

Hizo: „Nu i-am văzut atât de dăruiţi“

Antrenorul Vasluiului a recunoscut şi el că meciul a fost unul mai puţin spectaculos, dar a ţinut să îşi felicite elevii pentru că au obţinut o victorie în faţa unei echipe care a s-a văzut că şi-a dorit prea mult victoria. „Am întâlnit o echipă a Rapidului care a dat dovadă de multă determinare aşa cum nu am văzut deloc în acest sezon. A fost o victorie meritată, deoarece am avut ocazii mai multe decât ei. Nu îmi aduc aminte, de fapt, dacă ei au avut vreo ocazie clară de gol“, a declarat Hizo la conferinţa de presă de după meci.

Coman a stat în tribune

Accidentat, portarul galben-verzilor, Dani Coman nu s-a putut reface până la ora meciului din cauza unei accidnetări din partida cu CSMS Iaşi. Locul său a fost luat de tânărul Cerniauskas care a apărat foarte bine buturile porţii sale. 

Mai multe pentru tine:
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”