Elevii LMK Vaslui, premiaţi la cel mai important festival de teatru şcolar în limba engleză, desfăşurat la Cluj-Napoca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trupele de teatru ale Liceului ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui au avut prestaţii de excepţie pe scena Festivalului de teatru în limba engleză “Come with Us to Dramaland”, desfăşurat la Cluj-Napoca, în perioada 7-9 iunie 2019.

Coordonaţi de profesoara Mihaela Liteanu, elevii LMK Vaslui, pasionaţi de limba englez şi de teatru, deopotrivă, au devenit o prezenţă constantă a celui mai important festival de profil în limba engleză, cunoscut în toată lumea artistică şi educaţională europeană – „Come with Us to Dramaland”, de la Cluj-Napoca. 

De 11 ani, trupele de teatru formate din elevii LMK Vaslui, secţiunile gimnaziu şi liceu, sunt nelipsite de la competiţia oficială a Ministerului Educaţiei Naţionale, organizată de CETA – Asociaţia profesională a profesorilor de limba engleză şi de Inspectoratul Şcolar Judeţean Cluj, alături de Radio România – studioul Cluj, de autorităţile locale şi judeţene şi de numeroşi parteneri. 

Aşa cum au obişnuit de-a lungul anilor, actorii trupei de teatru în limba engleză a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” au reuşit, şi de data aceasta, prin măiestrie interpretativă şi stăpânirea unei limbi engleze deosebite, să convingă juriul de calitatea artei lor, astfel încât au fost răsplătiţi cu numeroase premii.

Trupa elevilor de gimnaziu a prezentat adaptarea comediei “Grijuliu ca un frate” (după Elie Bassan), în regia Mihaelei Liteanu – povestea unui tânăr pictor, Julian Dubbs, care trăieşte într-o mansardă şi este jefuit de un hoţ plin de scrupule care sfârşeşte prin a-i rezolva o mulţime de probleme, în mod paradoxal. Rolurile au fost interpretate de elevii Horaţiu Dăniciuc (Julian Dubbs, pictor sărac), Matei Ninu (hoţul), Sara Doroftei, Elisabeta Motaş, Ştefan Chiper, Teodora Antonache, Alex Cogălniceanu, Oana Butnaru, Ştefan Sava, Eva Chiriţă.

Piesa a obţinut, de asemenea, Premiul al III-lea pentru cel mai bun scenariu adaptat şi Premiul Juriului – unul din cele mai râvnite trofee ale Festivalului. De asemenea, elevii Matei Ninu şi Horaţiu Dăniciuc au fost laureaţi ai Premiului pentru cel mai bun dialog între două personaje.

Trupa elevilor de liceu a prezentat, tot în regia şi adaptarea profesoarei Mihaela Liteanu, piesa lui Allan Seymour „O zi pe an”. Frumoasa şi modesta familie Cook din Sydney e formată din oameni care muncesc din greu pentru a se împlini. Alf, veteran al celui de-al doilea război mondial şi Wacka, vechi prieten şi veteran al ambelor războaie, aşteaptă 25 aprilie - Ziua Veteranilor din Australia (ANZAC), o zi foarte specială pentru ei. Hughie, fiul lui Alf, idealist revoluţionar, este student la Universitate, îndrăgostit de bogata sa prietenă, Jan Castle. El şi Jan intenţionează să scrie un articol de ziar pentru a dezvălui câteva adevăruri triste despre Ziua Veteranilor. Se creează un conflict între Hughie şi părinţii săi, lucrurile se complică, iar punctul culminant este atunci când Hughie află că Jan a publicat deja articolul singură, într-un mod foarte diferit de ceea ce ar fi trebuit să fie. Piesa este o pledoarie împotriva războiului şi consecinţelor sale profunde şi triste şi promovează ideea că tinerii trebuie să facă tot ce le stă în putinţă pentru a evita repetarea unor astfel de nenorociri.

 Au impresionat prin talentul lor elevii – actori Tudor Visu (Alf Cook, tatăl), Teodora Pinzariu (Dot Cook, mama), Esthir Pilă (Rose Cook, fiica), David Dumitriu (Hughie Cook, fiul), Bianca Costin (Jan Castle, iubita lui Hughie), Tudor Stavăr (Wacka Dawson, vechi prieten al familiei), Miriam Gurguţă, Anastasia Ulea (două ziariste, povestitori).

Pentru prestaţia deosebită a elevilor vasluieni, juriul a acordat premiul I pentru cea mai bună trupă; premiul Special pentru cea mai potrivită costumaţie şi recuzită; Tudor Stavăr a fost răsplătit cu premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar iar Tudor Visu – cu premiul II pentru cel mai bun actor actor în rol principal.

    

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani