Două lăuze izolate în spitalul din Vaslui, după ce au ascuns că au rude întoarse din străinătate. Medic: „Mulţi pacienţi mint, uită, nu ştiu că trebuie să anunţe”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două gravide care urmau să nască au sunat la 112 pentru a fi transportate la spital, însă nu au transmis că au în familie rude apropiate întoarse din zone roşii, afectate de noul coronavirus.

Doar spiritul civic al vecinilor celor două femei a făcut ca intervenţia cadrelor medicale de la Ambulanţă şi, ulterior, ale spitalului să se realizeze în condiţii de siguranţă. 

În primă fază, gravidele, care locuiesc în mediul rural, au sunat la 112 anunţând că li s-au declanşat durerile naşterii. Deşi au fost întrebate care au în familie persoane întoarse din zone afectate de noul coronavirus, gravidele au negat. 

Aflând că urmează să vină ambulanţa pentru a le transporta la spital, un vecin a sunat la 112 avertizând cadrele medicale că în familiile respective sunt persoane (într-unul dintre cazuri chiar soţul) abia întoarse din străinătate.

Puse în gardă, echipajele de la Ambulanţă s-au echipat corespunzător, cu ţinutele de protecţie, şi au transportat gravidele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui, unde au fost transportate în Secţia Obstetrică Ginecologie pe scara de incendiu, un circuit prestabilit pentru cazuistica COVID-19, pentru a nu intra în contact cu alţi pacienţi sau cadre medicale. 

Cele două gravide au fost internate în saloane speciale, izolate, şi au născut în condiţii de siguranţă. Medicul care a asistat la naştere a ţinut să aducă mulţumiri publice vecinului cu spirit public şi să atragă atenţia pacienţilor asupra conduitei pe care trebuie să o aibă atunci când ştiu că au în familie persoane izolate.

”Vreau să-i mulţumesc vecinului pacientei care a chemat salvarea pentru ca bebeluşul a decis sa vina pe lume, dar a omis sa anunţe ca i-au venit neamurile dintr-o ţară cu cod rosu şi s-au instalat la ea acasă. Mulţi pacienţi mint, uită, nu ştiu ca trebuie să anunţe... Rugămintea mea se adresează celor cu discernământ. Dacă ştiţi ca aveţi prieteni, vecini, neamuri care nu respectă izolarea la domiciliu- anunţaţi autorităţile. Aşa o să găsiţi cadre medicale la spital în cazul în care veţi avea nevoie. Încă o dată MULŢUMESC!!!”, a transmis medicul Violeta Bazatin, pe pagina sa de Facebook.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă