Directorii liberali, înlocuiţi din funcţii. Şefi noi la Inspectoratul Teritorial de Muncă şi Inspectoratul de Stat în construcţii din Vaslui

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corneliu Alexa, noul director al Inspectoratului de Stat în construcţii este acuzat de incompatibilitate, soţia sa deţinând o firmă de consultanţă în domeniu construcţiilor

La cinci luni de la ruperea Alianţei USL, directorii serviciilor deconcentrate vasluiene aparţinând liberalilor au început să fie schimbaţi din funcţie. La Vaslui, doi directori susţinuţi de PSD au luat locul liberalilor de la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), respectiv Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM).

 De săptămâna aceasta, la ITM Vaslui va reveni la conducerea instituţiei Gheorghe Chirvase, fost director al instituţiei în 2009, înlăturat pe aceleaşi considerente pe care va fi numit acum, adică politice. Acesta revine pe post după ce a candidat de unul singur, deşi iniţial s-a înscris şi un alt fost director Aniela Adimi, care însă  nu a mai participat la cele două probe: cea scrisă şi interviul.Astfel că, după ce a participat la concurs şi l-a şi promovat, Gheorghe Chirvase urmează să primească  de la Ministerul Muncii decizia de numire în funcţie, lucru care se va întâmpla în cursul acestei săptămâni.

La Inspectoratul de Stat în Construcţii Vaslui, inspectorul şef Tiberiu Crăescu  a fost înlocuit de Corneliu Alexa, un apropiat al lui Dumitru Buzatu, care lucrează de mulţi ani în cadrul instituţiei, pe care a mai condus-o la începutul anilor 2000. Numirea sa în funcţie după promovarea concursului la care candidat de unul singur, coincide cu o anchetă derulată de Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) în legătură cu starea sa incompatibilitate.

Investigaţiile vizează dubla sa «calitate», de inspector în construcţii în cadrul Compartimentului de Control şi Inspecţie al Calităţii Lucrărilor de Construcţii (CCICLC) Vaslui şi de soţ al Vioricăi Alexa, administrator al societăţii Next Design SRL înfiinţată în 2002 şi care are ca activitate declarată ingineria şi consultanţa tehnică.

Conform datelor înregistrate în Registrul Comerţului, conducerea firmei Next Design SRL Vaslui este asigurată de Alexa Viorica, care, în această calitate, a participat anii trecuţi la nenumărate comisii de recepţie a lucrărilor   împreună cu soţul său, ea în calitate de director de firmă de consultanţă, el în calitate de inspector la ISC. Procesele verbale ale comisiilor aveau două semnături a căror nume de familie coincidea.  

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete