Criza vaccinurilor pentru copii, la final

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După mai bine de jumătate de an în care imunizarea bebeluşilor s-a făcut parţial sau deloc, părinţii pot sta liniştiţi. Şefii Direcţiei de Sănătate Publică Vaslui speră ca vaccinurile împotriva rujeolei şi hepatitei să ajungă la Vaslui în cel mult 20 de zile.

În spitalele vasluiene lipsesc anumite vaccinuri, absolut necesare pentru nou-născuţi, cel mai important fiind cel împotriva tuberculozei BCG, a cărui producţie a fost sistată.

Niciunul dintre miile de copii născuţi în ultimele luni nu a fost imunizat, ceea ce a provocat o psihoză în rândul părinţilor, care refuză adesea să-şi lase copiii în colectivitate. Aceştia încearcă să-i protejeze cât mai mult de contactul cu alte persoane. Este soarta celor peste 1.200 de bebeluşi care s-au născut după dispariţia imunizatorului.

Vaccinurile au dispărut în lanţ din spitale

„Înainte, copiii primeau stricul necesar de vaccinuri, acum trebuie să stai la rând“,  a declarat Maria B., o proaspătă mămică.

După dispariţia vaccinului BCG din spitale, lista vaccinurilor dispărute din stocurile unităţilor medicale a crescut îngrijorător. „În ceea ce priveşte celelalte vaccinuri, nu avem nici pe cele împotriva rujeolei, hepatitei, difteriei şi antipolio“, a explicat medicul Luminiţa Costache din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui.

Dozele de vaccin DTP şi antipolio s-au terminat în luna februarie şi sunt 1.000 de nou-născuţi nevaccinaţi. Pentru antihepatic (HB), DSP-ul a găsit o soluţie de compromis.

Astfel, bebeluşilor li se administrează doar primul  vaccin, care se face în primele două ore de la naştere, urmând ca pe celelalte să le facă după ce spitalul va depăşi criza.

Ei mai spun că nou-născuţii trebuie vaccinaţi cu HB în primele 24 de ore de viaţă şi apoi la 2 luni şi la 6 luni. „Vaccinăm toţi bebeluşii, dar numai în primele 24 de ore, apoi sunt puşi pe liste de aşteptare pentru celelalte două vaccinuri care trebuie făcute“, a precizat Andrei Barbău, director DSP Vaslui. Pentru a-i linişti pe părinţi, oficialul a menţionat că amânarea vaccinării nu dăunează sănătăţii bebeluşilor. „Nu e recomandabil să se întârzie vaccinarea, dar, în situaţii deosebite, câteva luni nu sunt periculoase. De exemplu, vaccinul BCG, se poate recupera până la zece luni“, a conchis reprezentantul DSP Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro