Contabilul unei şcoli din Huşi, arestat pentru delapidare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un administrator al unei unităţi de învăţământ este suspectat de poliţiştii de investigare a fraudelor Vaslui de săvârşirea infracţiunilor de delapidare, fals intelectual, uz de fals şi fals la Legea contabilităţii.

Poliţiştii de investigare a fraudelor, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, au finalizat investigaţiile faţă de Lucian Vrânceanu, de 38 de ani, din Huşi, administratorul financiar al unei unităţi de învăţământ, din municipiu, care este suspectat că, îndeplinind atribuţiile de contabil şef, în perioada 2008 - 2011, şi-a însuşit în folos personal peste 300.000 lei din fondurile unităţii.

Sumele de bani cele mai mari au fost însuşite de acesta din numerarul aflat în casieria unităţii, bani care fie erau ridicaţi din Trezoreria Huşi pentru plata de cheltuieli materiale, fie proveneau din încasări din venituri proprii. De asemenea, bărbatul este suspectat de întocmirea de înscrisuri oficiale falsificate, pe care le-a folosit la Trezoreria Huşi pentru a-şi vira sumele de bani în conturile personale deschise la mai multe instituţii bancare din municipiul Huşi.

Pentru a justifica sumele de bani însuşite în interes personal, a întocmit cu ştiinţă raportări financiar fiscale şi bilanţuri contabile falsificate pe care le-a transmis ordonatorilor de credite.

„Prin faptele sale bărbatul este suspectat că a săvârşit infracţiunile de delapidare, fals intelectual, uz de fals şi fals la Legea contabilităţii 82/1991. Faţă de suspect a fost luată măsura reţinerii. Fiind prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huşi cu propunere de arestare preventivă, instanţa a emis, pe numele acestuia, mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile", ne-a declarat Mihaela Ştraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie