Comisarii vasluieni de la Protecţia Consumatorului au dat amenzi de peste 35.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vasluienii sunt sfătuiți să își facă cumpărăturile din spații autorizate și să verifice cu atenție eticheta

Ca în fiecare săptămână, inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Vaslui au găsit nenumărate nereguli în urma controalelor efectuate.

Acţiunile de control de săptămâna trecută ale celor de la Protecţia Consumatorilor asupra agenţilor economici au scos la iveală mai multe deficienţe. Printre acestea amintim comercializarea unor produse alimentare expirate, prestarea de servicii de alimentaţie publică în spaţii neautorizate, neindicarea preţului pe produs sau neafişarea programului de funţionare.

Pentru toate aceste nereguli, 46 de agenţi economici au fost sancţionaţi contravenţional, echipele de control aplicând 16 avertismente şi 30 de amenzi în valoare totală de 35.100 de lei.

„În aceaşi perioadă au mai fost cercetate şi soluţionate un număr de 13 reclamaţii primite de la oameni, dintre care doar 4 s-au dovedit a fi întemeiate", a declarat Claudia Ramona Sava, şeful delegat al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.

Intră pe
vaslui.adevarul.ro ca să afli toate informaţiile zilei!

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate