Accident mortal la ieşirea din Vaslui. Victima, o femeie de aproximativ 40 ani, nu a fost identificată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O femeie de aproximativ 40 ani a fost accidentată mortal noaptea trecută pe Drumul Naţional 2F, la ieşirea din Vaslui spre Rediu. Şoferul, un taximetrist din Vaslui, este cel care  a anunţat producerea accidentului la 112.

Conducătorul auto, în vârstă de 33 ani, se deplasa la volanul unui autoturism Dagia Logan, taximetru, în direcţia Rediu - Vaslui. El a declarat poliţiştilor că nu a observat pietonul care se deplasa pe acelaşi sens de mers. Femeia era îmbrăcată cu o geacă de culoare neagră şi blugi de culoare închisă. 

La faţa locului, pe lângă poliţiştii rutieri, s-a deplasat un echipaj de la Ambulanţă, însă cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru victimă, aceasta fiind decedată.

"Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă. Victima nu a fost încă identificată, asupra sa nefiind descoperit niciun act de identitate sau alte bunuri. Poliţiştii fac cercetări pentru idetificarea acesteia", a precizat Mihaela Ştraub purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.

Mai multe pentru tine:
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort