Vernisaj expoziţie de pictură la galeriile Castelului Artelor, Victor Gingiu “Secţiune în 2”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Artistul Victor Gingiu FOTO Alexandra Georgescu

Luna august a debutat la Galeriile Castelului Artelor cu vernisajul unei expoziţii semnate de Victor Gingiu, un pictor din noua generaţie, bine cotat, originar din Drobeta Turnu Severin, lector la Facultatea de Arte din Timişoara.

“Secţiune în 2” se intitulează expoziţia de pictură a artistului Victor Gingiu, care va putea fi vizitată în fiecare zi la Castelul Artelor până în data de 20 august a.c.

„Iată-ne din nou în faţa unei expoziţii la Castelul Artelor, <<Victor Gingiu – Secţiune în 2>>, o expoziţie cu totul şi cu totul aparte. Se poate observa cu uşurinţă vigoarea incredibilă a culorilor, acest mesaj fremătător absolut spectaculos. Îi invit şi îi rog pe iubitorii de frumos să vină pentru că au privilegiul în aceste două săptămâni să se întâlnească cu această aparte şi cu totul specială vibraţie a artei autentice”, a declarat Sorin Vidan, managerul Palatului Culturii Teodor Costescu.

Tematica principală a expoziţiei este iubirea, ideea de cuplu, lucrările fiind realizate de artist în 2016 şi 2017.

„Este un subiect destul de periculos care poate da foarte uşor către chitch, dar lucrările expuse nu intră în zona telenovelelor, a dulcegăriilor şi vin cu o abordare nouă, cu o tehnică personală. Nu este prima expoziţie care o realizez la Turnu Severin, sunt la 16-a expoziţie personală, chiar anterior am organizat expoziţia Facultăţii de Arte şi Design din Timişoara. Invit publicul severinean să vină să vadă expoziţia”, a spus Victor Gingiu, care a expus în sute de galerii din România.
 

Mai multe pentru tine:
Rețeta delicioasă a Andreei Ibacka de ruladă de pui la cuptor: „Se prepară la fel ca o omletă”. Este sănătoasă și perfectă pentru gusturile copiilor
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile