Turnu Severin: Silvia Săftoiu, reporterul de sub luminile rampei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Silvia Săftoiu

Lucrează la Radio Lumina, dar şi-a împlinit şi visul de a urca pe scenă, jucând la  teatrul din Severin. Ambiţia şi perseverenţa ei sunt un model pentru cei din jur.

S-a născut în comuna gorjeană Bâlteni, într-o familie de notari. Tatăl, un om deosebit de sever, i-a imprimat Silviei acelaşi caracter, dar şi calităţile unui om corect şi cinstit. A urmat cursurile şcolii generale şi ale liceului din comună, având rezultate excelente la învăţătură.

De copil, Silvia a fost atrasă însă de lumea teatrului şi a filmului. În clasa a IX-a, a jucat primul rol, cel de vrăjitoare, în piesa „Înşir-te mărgărite“, sub coordonarea profesorului de filozofie Emil Moroianu, care făcuse doi ani de regie la Constanţa.

Profesorul i-a remarcat talentul actoricesc şi a sfătuit- o să se pregătească pentru facultatea de teatru. Şi aşa a făcut. După examenul de bacalaureat, şi-a anunţat părinţii că vrea să dea examen la IATC în Bucureşti.

Nu i-a trecut o clipă prin cap că tatăl se va opune. „Întotdeauna, tata a fost foarte sever, făcea instrucţie cu noi, nimeni nu-i putea ieşi din cuvânt, dar nu m-am gândit că nu mă va lăsa să dau la IATC. Mi-a spus că nu este o facultate potrivită pentru mine şi mi-a impus să dau la farmacie la Craiova. În două săptămâni până la examenul de admitere în facultate nu am avut timpul necesar să învăţ botanica, aşa că am picat, doar în toţi anii de liceu eu mă pregătisem pentru teatru. Am fost foarte dezamăgită şi, în final, m-am angajat la poşta din comună. Din 1977, după ce m-am căsătorit cu un severinean, m-am mutat la Drobeta Turnu Severin, unde am lucrat până în anul 2004 ca funcţionar în telecomunicaţii“, povesteşte Silvia Săftoiu.

Vis realizat în 2009

Visul de a juca pe scenă a rămas undeva ascuns în sufletul Silviei. Anii treceau şi nu mai spera că va interpreta vreodată un rol. Era nevoită să joace rolul vieţii, acela de salariat în ture la poştă, de soţie şi, mai ales, acela de mamă.

În 2004, după restructurările survenite la Romtelecom, Silvia s-a angajat la Episcopia Severinului şi Strehaiei şi un an mai târziu era încadrată ca reporter la Radio Lumina, postul de radio al episcopiei. Meseria de reporter i se potriveşte Silviei ca o mănuşă datorită temperamentului său vulcanic.
Astfel a avut şansa să afle că, la propunerea Primăriei Severin, cunoscutul regizor Emil Boroghină selectează persoane talentate pentru a pune pe scenă în plan local piesa „Steaua fără nume“ a lui Mihail Sebastian. S-a dus la preselecţie în primăvara anului 2009 şi a fost aleasă pentru rolul domnişoarei Cucu.

„Rolul era acela al unei domnişoare profesoare necăsătoriti, dintr-un orăşel de provincie, care este foarte exigentă cu elevele. A fost un rol greu. În general rolurile negative sunt grele“, spune Silvia. 

Acum, Silvia Săftoiu, împreună cu alţi actori locali, repetă pentru piesa „Amadeus“, programată în data de 27 ianuarie, ziua de naştere a compozitorului Mozart.

Întrebări şi răspunsuri

Ce vă place să faceţi în timpul liber?
S.S.: Cel mai mult îmi place să călătoresc. Am fost în Italia, în Spania, în Austria şi în Maroc. La Casablanca am vizitat locul unde s-a filmat celebrul film „Casablanca“.

Ce aţi simţit când aţi urcat pe scena teatrului severinean?
S.S.: Am avut emoţii, dar fiind un om sever, am reuşit imediat să-mi stăpânesc emoţiile. Când eşti pe scenă nu ai voie să greşeşti şi trebuie să fii conştient că întreaga echipă depinde de tine. Practic, poţi strica toată piesa cu o singură greşeală.

Ce-i place
„Iubesc lucrul bine făcut. Atunci când îmi pun în gând să fac ceva, nu mă simt  bine până când nu-l duc la bun sfârşit. Ador moda şi călătoriile.“

Ce nu-i place
„Nu suport minciuna şi ipocrizia. Detest oamenii leneşi şi nu vreau să am de-a face cu persoane care nu se ţin de cuvânt.“

Mai multe pentru tine:
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare