Turnu Severin: Severinenii îşi rezervă iarna vacanţa de vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Reprezentanţii agenţiilor de voiaj spun că oamenii sunt atraşi de reducerile mari şi plata pachetelor în rate. foto: Corina Macavei

În domeniul turismului, anul 2010 are semne bune. Agenţiile de profil din Drobeta Turnu Severin nu duc lipsă de clienţi, dimpotrivă foarte mulţi fiind interesaţi deja de un pachet turistic pentru concediul de vară.

E adevărat şi faptul că, pentru a-şi asigura din timp un număr cât mai mare de clienţi, agenţiile oferă până la data de 31 martie reduceri de o treime din preţ pentru cei care îşi cumpără din timp un bilet.
„Ne-am programat concediul pentru luna august şi vrem să plecăm anul acesta în Turcia. Am auzit de această reducere şi vrem să profităm“, ne-a spus Ileana Popa, din Turnu Severin. În plus, o agenţie din oraş lansează de săptămâna viitoare şi o ofertă de criză: plata în rate.

Grecia, destinaţia preferată

„Clienţii pot cumpăra în rate orice pachet ori serviciu turistic, indiferent dacă este în ţară sau în străinătate. Trebuie să plătească un avans de 30 la sută, apoi vor achita ratele, fără dobândă,  direct la agenţia noastră, nu prin intermediul băncilor“, ne-a declarat Octavian Goga, directorul Agenţiei de Turism Hercules Tour din Drobeta Turnu Severin.
Potrivit operatorilor din turism, destinaţia ideală a severinenilor este Grecia, urmată în top de Turcia, Bulgaria, Italia şi Croaţia.  Astfel, cine şi-a programat deja concediul de vară şi dă o fugă până la o agenţie de turism poate cumpăra, cu 59 de euro, un bilet de 7 nopţi de cazare la un hotel de trei stele pentru Grecia ori, cu 120 de euro (7 nopţi de cazare la un hotel de 4 stele), în Turcia. Înscrierile au început şi pentru litoralul românesc. „Surprinzător, deşi această perioadă după sărbători este de regulă mai slabă, în această săptămână vânzările au mers foarte bine. S-au înscris pentru litoral peste 20 de persoane“, mai spune Octavian Goga.

Mai multe pentru tine:
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri