Turnu Severin: Permanenţa în primării, obligatorie pe perioada Codului Galben

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pe perioada avertizării, autorităţile locale trebuie să asigure permanenţa în primării

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, o nouă avertizare meteo de Cod Galben de zăpezi şi ploi, valabil pentru 25 de judeţe, inclusiv pentru Mehedinţi.

Codul galben intră în vigoare vineri noapte, la ora 00.00 şi va ţine până pe 13 februarie, ora 18.00. În sud-vestul, nord-estul ţării şi în zona de munte va ninge, iar în restul judeţelor atenţionate vor predomina ploile, cantităţile de apă urmând a depăşi local 25 litri/mp şi, izolat, 35 litri/mp.

Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Drobeta” a dispus instituirea permanenţei în primării şi pregătirea echipelor de intervenţii. De asemenea, pe perioada Codului Galben, autorităţile locale trebuie să menţină în stare de funcţionare legăturile şi mijloacele de înştiinţare, avertizare şi alarmare, să supraveghezea permanent zonele de risc, să informeze populaţia, să pregătească spaţii de cazare şi hrănire a populaţiei, în cazul în care se impune evacuarea şi să raporteze evoluţia fenomenelor la Centrul Operaţional Judeţean din cadrul ISU Drobeta, după cum ne-a precizat sg.mj. Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al instituţiei.


Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie