Turnu Severin: O tânără care intenţiona să se sinucidă în Dunăre a fost salvată de un poliţist de frontieră şi de un marinar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incidentul a avut loc astăzi, în jurul orei 12,30. Femeia este din Calafat şi avea probleme de sănătate.

Femeia vroia să se sinucidă în apele Dunării, în zona Portului Drobeta Turnu Severin. Din fericire, a fost observată la timp de un poliţist de frontieră, care se afla în timpul liber, împreună cu un marinar pontonier.

Cei doi au acţionat imediat şi au reuşit să aducă victima la mal. Tânăra era epuizată şi aproape că îşi pierduse cunoştinţa. „Curenţii fluviului o purtau pe femeie departe de malul Dunării, fapt pentru care poliţistul de frontieră şi marinarul au acţionat imediat pentru salvarea şi recuperarea persoanei aflate în pericol.

Ajunşi, înot, în apropierea celei în cauză, o femeie epuizată şi obosită din cauza efortului depus pentru a se salva, cei doi i-au acordat acesteia primul ajutor, fiind apelat, în acelaşi timp, serviciul de urgenţă 112”, se arată într-un comunicat al IJPF Mehedinţi. I. Daniela (30 ani), din Calafat, a declarat că are probleme de sănătate şi voia să-şi curme viaţa.

A fost transportată de urgenţă la Spitalul Judeţean Severin, pentru îngrijire de specialitate, fiind în acest moment în afara oricărui pericol. 

Mai multe pentru tine:
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Kate ar fi „prea conservatoare” ca să încerce ce-i place soțului ei în dormitor. Care ar fi marea plăcere a lui „Dirty Will”?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente