Turnu Severin: Mii de pescari, lăsaţi pe uscat două luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lucian Costescu, pescar comercial (dreapta), spune că va rămâne fără singura sursă de venit

Pescuitul comercial, recreativ, sportiv şi familiar este interzis pe Dunăre, până pe 3 iunie. Pescarii autorizaţi din Clisură au cel mai mult de suferit, pentru că pescuitul este singura lor sursă de venit. Ei se plâng că oricum, anual, cantitatea de peşte pe care au voie să o prindă este destul de mică.

În perioada 5 aprilie- 3 iunie, s-a instituit prohibiţia pentru pescuitul comercial, recreativ/sportiv şi familial, al oricăror specii de peşti, pe o durată de 60 zile în apele care constituie frontieră de stat. În toată această perioadă, cei peste 9.000 de pescari din judeţ nu au dreptul să pescuiască în Dunăre niciun fel de specie de peşte.

Echipajele Poliţiei de Frontieră Mehedinţi vor patrula, cu ambarcaţiunile, de-a lungul sectorului fluvial de aproape 200 kilometri pentru a preveni încălcarea măsurilor de prohibitie instituite.

“Reamintim celor peste 9000 de pescari sportivi din Mehedinţi şi celelate judeţe limitrofe, că frontiera cu Republica Sebia este o frontieră externă a Uniunii Europene, iar activităţile desfăşurate în zona de frontieră sunt supuse controlului Poliţiei de Frontieră Române”, a precizat cms. şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al IJPF Mehedinţi. 

"Nu rămânem cu nimic"
Pentru cei care nu au alternativă pentru a-şi câştiga existenţa, va urma o perioadă extrem de grea. În Clisura Dunării, de exemplu, singura sursă de venit pentru mulţi dintre săteni este pescuitul. Şi asta, în ciuda tuturor dărilor pe care pescarii trebuie să le plătească statului.

“Problema e cantitatea de peşte pe care avem dreptul să o pescuim: 400 kg de peşte/an. Or, noi, în aceste condiţii, pescuim mai puţin decât un pescar sportiv care are dreptul la 5 kg de peşte/ zi. Suntem autorizaţi şi plătim impozit. Prindem peşte de 8000 lei şi plătim un impozit anual de 1200 lei. Nu rămânem cu nimic.

În plus, noi suntem obligaţi să dăm peştele la un centru de primă vânzare care ne oferă preţuri mici: şalău/somn: 12 lei/kg, fitofag: 6 lei/kg şi caras: 3,5 lei/kg”, ne-a spus Lucian Costescu, din Dubova.

Cei mai mulţi pescari sunt tineri
Prohibiţia a venit într-un moment nu tocmai potrivit pentru pescari. “În Dubova, sunt vreo 15 perscari comerciali, majoritatea fiind tineri, de maxim 45 ani. Asta e singura noastră sursă de venit, aşa că ne va fi foarte greu, pentru că nu avem altă activitate”, ne spune Lucian Costescu, din Dubova.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor