Turnu Severin: Cristian Jianu activează ca şi medic de peste trei decenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Jianu

Din 1984, activează neîntrerupt ca medic la Spitalul Județean din  Drobeta Turnu Severin. Are în spate 26 de ani de activitate, până în prezent a salvat mii de vieți.

Cristian Jianu  s-a născut şi a crescut într-o familie unită cu un tată medic şi o mamă farmacistă, de la ei învăţând în primul rând etica şi deontologia medicală. Pe la vârsta de 16 ani visa să urmeze o carieră în avocatură, însă la insistenţele tatălui a renunţat la acel vis şi a urmat o carieră în medicină.

„De mic am avut acest talent de a vorbi uşor şi ca atare am vrut să fac dreptul, dar tatăl meu a intervenit, atunci, şi mi-a spus că nu e bine să urmez o carieră în avocatură. După o mai mare chibzuinţă i-am dat dreptate”  ne mărturiseşte Cristian Jianu.

Astfel a absolvit Facultatea de Medicină în 1978, după care urmat specializarea în cardiologie pe care a terminat-o în 1984.

Cu toate că la început nu prea a agreeat ideea de a deveni medic şi a avut dificultăţi în primii ani într-un final a reuşit să se adapteze şi asta datorită dorinţei sale de a studia şi de  aprofundare a cunoştinţelor medicale. În primii doi ani de activitate un real sprijin i-a fost tatăl său care a fost şef  la secţia de cardiologie.

„ Tatăl meu a fost şef de secţie aici şi l-am prins în primi mei doi ani de activitate, am colaborat cu el” ne spune doctor Jianu.

Fiind mereu angrenat în dorinţa de a învăţa şi de a cunoaşte cât mai mult despre pregătirea medicală Doctor Jianu a participat la o serie de congrese medicale atât pe plan naţional cât şi internaţional.

De-a lungul timpului Cristian Jianu a ocupat şi câteva  funcţii de conducere.  Din 1990 până în 1996 a ocupat funcţia de director la Direcţia Sanitară iar din 1997 până în 2000 funcţia de director la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin.

De menţionat este faptul că de 12 ani colaborează cu două televiziuni locale unde realizează emisiuni de informare medicală. Doctorul are 33 de ani de activitate ca medic din care 26 ca şi cardiolog. În prezent este purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Judeţean din Drobeta Turnu Severin.

„Este o muncă pasionantă de la care am învăţat cum să-mi organizez timpul, am învăţat să pot lucra pe mai multe planuri la fel de performant, să lucrez cu oamenii în colectiv” conchide Cristian Jianu.


ÎNTREBĂRI ŞI RĂSPUNSURI:
Cum este să fi medic în România?

Profesia de medic în România este o profesie dificilă şi asta pentru că nu ai posibilităţi de cele mai multe ori să pui diagnosticul cu acurateţe, nu ai posibilităţi terapeutice eficiente. În ciuda minusurilor din sistem este o meserie de prestigiu intelectual.

Dacă faci medicina foarte important este să ai chemare pentru aşa ceva, în primul rând să ai chemare pentru studiu şi în al doilea rând trebuie să ai o abilitate în comunicarea interumană pentru că meseria de medic este o profesie de comunicare cu pacientul.

Ce faceţi în timpul liber?
Sunt un mare iubitor de literatură, citesc foarte multe cărţi. Pe lângă asta îmi place foarte mult teatrul şi muzica, îmi plac lucrurile care mă relaxează şi care îmi înobilează sufletul.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Provocările anului 2026 în funcție de ziua nașterii. Numerolog și psiholog Alexandra Rusu: „Energia colectivă a anului face ca oamenii să iasă din ceea ce nu îi mai reprezintă”
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cinci lucruri pe care nu le știai despre Iuri Gagarin, primul om care a călătorit în spațiu. Care au fost ultimele sale cuvinte
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată