Turnu Severin: CRISTIAN COLONELU - singurul educator din Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Colonelu

Îndrăgește  profesia pe care a ales-o pentru că  iubește foarte mult copiii. Este autorul mai multor cărți de specialitate și colaborator la reviste pentru cei mici

Nu este Arnold Schwarzenegger în rolul de dădacă din filmul „Polițist de grădiniță”. Dar este singurul educator bărbat din Drobeta Turnu Severin. Dacă la început a fost privit cu reticență, acum toate mămicile își doresc pentru copilul lor ca educator pe Cristian Colonelu. „Oamenii au fost reticenți la început. Educator bărbat? Era ceva nou pentru ei. Dar am reușit să sparg tiparele. La prima ședință cu părinții le-am explicat că toate emisiunile realizate pentru copii pe posturile naționale sunt realizate de bărbați. Și apoi evident le-am spus că toți copiii au un tată, și la grădiniță pot să mă vadă ca pe un tată”, spune educatorul.  Cristian Colonelu a îndrăgit această profesie din familie, mama fiind tot educator în satul mehedințean Broșteni. „Provin dintr-o familie de învățători cu tradiție. Eu sunt a cincea generație de învățători. De asemenea, am verișori, mătuși care au aceeași profesie. Cred că dragostea pentru munca cu cei mici mi-a fost insuflată din familie pentru că încă de mic mi-am dorit să devin educator”, povestește Cristian. La grădiniță, educatorul lui Cristian a fost chiar mama sa. „Nu am fost cocoloșit deloc de mama, dimpotrivă uneori era chiar dură cu mine. Dacă cineva făcea o prostie, eu eram cel mustrat”. Clasele primare și gimnaziale le-a urmat tot la Broșteni, după care a venit la Severin, unde a terminat Liceul Pedagogic – profilul limbi moderne.

Adeptul metodei de învățare prin descoperire

După terminarea liceului, Cristian Colonelu a continuat studiile pe aceeași linie: Școala Postliceală Pedagogică (Motru) – profil învățător-educator, Colegiul Universitar – institutori (limba engleză), Facultatea de Psihologie București. Primul loc de muncă a fost ca profesor suplinitor de limba engleză la școala generală din Strehaia. Au urmat apoi multe alte posturi de suplinitori în satele din Mehedinți, știut fiind faptul că un post de titular în învățământ se obține destul de greu din cauza locurilor foarte reduse scoase la concurs. În anul 2004, în urma unui examen de titularizare pe care l-a promovat cu nota 9,05, Cristian a ocupta postul de educator în comuna Cujmir. Abia trei ani mai târziu, educatorul ocupa primul post de educator în Drobeta Turnu Severin, la școala nr. 8. Adeptul metodei de învățare prin descoperire, Cristian Colonelu reușește să-i prindă pe cei 31 de prichindei în diverse proiecte educative. Severineanul este autorul mai multor lucrări de specialitate și de asemenea scrie la reviste de specialitate (“Lumea copiilor”, „Didactica”, „Aripi de înger”).

Întrebări și răspunsuri
Cât de util este calculatorul în educația unui copil?

Calculatorul este un rău necesar. Bineînțeles că părinții trebuie să-i stabilească copilului un program strict, la fel cum este cel pentru dormit sau pentru masă. Până la vârsta de cinci nu este indicat ca un copil să stea la calculator.

Cum ar trebui să procedeze părinții în cazul unui copil-problemă?
Fără îndoială că acei părinți nu-l mai pot îndrepta pe copil singuri și trebuie să apeleze la ajutorul unui consilier.


Ce-i place
Îmi place natura, să plec cu cortul. Îmi place să călătoresc.  Nu mi-am propus să văd o anumită țară pentru că încă mai multe locuri de vizitat în România. De asemenea, îmi plac foarte mult filmele, de toate genurile.

Ce nu-i place
Fățărnicia la oameni. Nu îmi place să se râdă pe seama mea sau a profesiei mele. Nu-mi place politica.




Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Patru zodii care, în următoarele 7 săptămâni, atrag bani și oportunități. Conjuncția dintre Saturn și Neptun deschide uși neașteptate, aducându-le câștiguri
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online