Turnu Severin: Chin pentru localnicii din Braniștea/ Sătenii trec prin râul Drincea pentru a-și duce animalele la pășune

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria a demarat un proiect de construcție a unei structuri din beton armat în valoare de 100.000 de lei.

Locuitorii din comuna mehedințeană Braniștea nu au acces la pășunea satului. Oamenii sunt nevoiți să treacă prin râul Drincea pentru a-și duce animalele la păscut. Pentru a nu trece prin apa rece, sătenii se folosesc de diverse pietre sau bucăți de lemn din râu, punându-și în pericol integritatea fizică.

„Eu duc animalele la pășune de două ori pe zi și e foarte greu fără punte. Mai pun piciorul pe unde apuc, pe bolovani, dar tot se udă hainele. Vara ar mai fi cum ar fi, dar pe frigul ăsta, nu prea e bine”, ne-a spus Ghorghe Hulubă, un localnic în vârstă de 62 de ani.

Problema a apărut anul trecut, după ce vechiul acces către pășune, construit într-un mod precar, din lemn, s-a deteriorat și s-a spart.

Cum râul Drincea leagă vatra satului de pășune, oamenii au fost nevoiți să se descurce singuri, pentru a își hrăni vitele sau oile.

Punte de acces din beton armat
La începutul acestui an, Primăria a demarat licitația pentru un proiect prin care să fie construită o nouă punte de acces, care să rezolve problemele oamenilor.

„Cu ajutorul banilor din subvenția pentru pășune, vom construi o nouă punte de acces, din beton armat, cu balustradă de protecție, pentru ca oamenii să treacă în siguranță pe malul celălalt. Lucrarea a fost deja contractată, iar lucrările vor începe în martie sau aprilie, atunci când vremea ne va permite. În circa 30 de zile va fi gata”, a spus, pentru Adevărul de Seară, primarul din Braniștea, Ion Marin.

Puntea va costa circa 100.000 de lei și va avea o lungime de 18 metri și o lățime de 120 de centimetri.

Podul care încurcă circulația, mai lat cu 2 metri
Comuna Braniștea are o populație de circa 2200 de locuitori și aproape 800 de gospodării.

Tot în acest an, oamenii de aici vor beneficia și de un proiect de modernizare și consolidare a podului ce leagă cele două sate ale comunei, Braniștea și Goanța.

Pentru că pe aici nu puteau trece două vehicule simultan, autoritățile vor investi circa 900.000 de lei în lățirea și consolidarea construcției.

Mai multe pentru tine:
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Sunt încă în vacanță? Cuplul regal român a rămas peste iarnă la Săvârșin, pe domeniul preferat al Regelui Mihai
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro