Turnu Severin: Au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bătrânii au fost ucişi de fumul ieşit din soba necurăţată.

Criminaliştii au demarat cercetările, dar cauza dramei e aproape sigură: intoxicaţi cu monoxid de carbon.

Viaţa a doi bătrâni din Turnu Severin a fost curmată brusc de un horn plin de funingine şi necurăţat. Cei doi au adormit cu focul aprins, funinginea s-a aprins, iar fumul rezultat a ajuns în casă. Ion Buru, de 89 de ani, şi soţia acestuia Angela, de 77 de ani, au fost găsiţi de copii, fără suflare, azi-noapte, când nu se mai putea face nimic pentru viaţa lor.

De dimineaţă a venit la ei femeia care le aducea laptele. A bătut în zadar, nu i-au răspuns. Seara copiii au început cu telefoanele. Cum din nou nu răspundea nimeni, şi-au dat seama că e o nenorocire. Au spart geamul, au intrat în casă şi au rămas îngroziţi. Au chemat repede o salvare, dar era prea târziu.  Medicii n-au mai putut face altceva decât să constate decesul.

Coşul de fum era plin de funingine

„Detaşamentul de Pompieri Drobeta Turnu Severin a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de salvare de la înălţimi, o ambulanţă SMURD, un ofiţer şi 14 subofiţeri, pe strada Griviţei nr. 10, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în interiorul coşului pentru evacuarea fumului. A ars funinginea depusă pe pereţii interiori ai coşului, incendiul fiind lichidat fără producerea de pagube materiale. La sosirea gărzii de intervenţie, au fost găsite în interiorul unei încăperi două persoane decedate, ca urmare a intoxicării cu monoxid de carbon. Cauza incendiului a constituit-o coşul de fum necurăţat de funingine“, a declarat căpitan Liviu Borugă, şeful Centrului Operaţional din cadrul ISU Drobeta.

În cursul anului 2009, ISU Drobeta a înregistrat 26 de incendii provocate de sobe defecte, în două cazuri urmările fiind tragice: un bebeluş de şase luni, de la Tâmna, şi un bătrân de 72 de ani au decedat arşi.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate