Turnu Severin: Alcool şi obiecte pirotehnice, confiscate de poliţiştii strehăieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-o percheziţie domiciliară, poliţiştii din Strehaia şi Voloiac au găsit produse alimentare și peste 300 litri băuturi alcoolice, în valoare de circa 20.000 lei, dar şi sute de obiecte pirotehnice deţinute ilegal.

Poliţiştii orașului Strehaia, împreună cu agenţii Postului de poliție Voloiac, au organizat și executat, ieri, în intervalul orar 12.00-19.00, o acțiune pe linie economică efectuând totodată şi o percheziție domiciliară la locuința lui G. Gicu (56 ani), din comuna Voloiac, suspectat de comercializarea produselor accizabile fără respectarea prevederilor legale.

Cu ocazia percheziției, au fost identificate și ridicate în vederea confiscării, produse alimentare și peste 300 litri băuturi alcoolice (coniac,vodcă și lichior), în valoare de circa 20.000 lei, pentru care bărbatul nu deținea documente de proveniență ale acestora.

De asemenea, au fost identificate şi ridicate, în vederea cercetărilor, un număr de 440 obiecte pirotehnice deținute în mod ilegal.

În cauză, se continuă cercetările față de persoana în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă, deținere de produse accizabile în afara antrepozitelor fiscale sau comerciale, de produse accizabile netimbrate sau timbrate necorespunzător, urmând a fi extinse cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și deținere în mod ilegal de materiale pirotehnice.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
6 mirosuri care trădează o casă modestă