Târgul Universităţilor de la Drobeta Turnu Severin are loc timp de două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională organizează joi şi vineri, 12-13 aprilie 2018, Târgul Universităţilor la Drobeta Turnu Severin, sub titlul „Consilierea în carieră – evoluţia elevilor de la liceu către universitate şi/sau către piaţa muncii”, la Severin Shopping Center, Drobeta Turnu Severin.

În cadrul evenimentului vor fi organizate standuri ale Universităţilor din Timişoara, Craiova şi Bucureşti şi ale angajatorilor parteneri ale acestor universităţi, dar şi ateliere organizate pentru elevii de liceu din judeţul Mehedinţi de specialiştii/consilierii universităţilor şi angajatorilor.

De asemenenea, va avea loc şi o masă rotundă cu specialişti în consilierea în carieră din educaţie (universitar şi preuniversitar), departamentele de resurse umane ale angajatorilor, alte instituţii implicate în consilierea în carieră sau educaţi, precum şi un simpozion cu lucrări pe teme de consiliere în carieră adresat cadrelor didactice.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ce pun japonezii în omletă, ca să iasă atât de bună și pufoasă. Arată ca un pandișpan și are un gust excelent
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Dieta cu 5 mese pe zi a Ancăi Țurcașiu. Așa se menține în formă la 55 de ani: „ Mi-am dat seama că nu-mi place carnea și am renunțat la ea”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Despărțire șocantă la început de 2026. Prințul îi spune adio soției după 25 de ani de mariaj și divorțează brusc