Ştrandul termal de la Turnu Severin, oază de relaxare şi sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştrandul termal de la Schela Cladovei FOTO Corina Macavei

Ştrandul termal din cartierul severinean Schela Cladovei şi-a deschis porţile la acelaşi tarif de intrare ca anul trecut şi în condiţii maxime de igienă. Este de altfel singurul ştrand deschis până la această oră în Drobeta Turnu Severin, plaja “Drobeta” amenajată pe malul Dunării fiind închisă.

Şi din câte se pare sunt şanse foarte mici ca Plaja “Drobeta” să mai fie deschisă în acest sezon întrucât pagubele pricinuite anul trecut de o furtună puternică au fost însemnate, iar administratorul nu mai doreşte să investească bani aici.

Ştrandul termal aparţine Primăriei Drobeta-Turnu-Severin, iar preţurile de la intrare sunt aceleaşi: 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi.

„Preţul biletelor de intrare la ştrandul termal de la Schela Cladoveu a rămas neschimbat. Am preferat să lăsăm prţeurile la acelaşi nivel ca cel de anul trecut, pentru ca severineanul, şi aşa afectat de scăderea veniturilor sau de şomaj, să aibă posibilitatea să se recreeze în condiţii acceptabile”, a precizat Marius Screciu, viceprimarul municipiului Turnu Severin.

Apa din ştrandul de la Schela Cladovei este balneară, concentrată, sulfuroasă, iodurată şi clorurată şi se schimbă săptămânal. Cei care calcă pragul acestui ştrand sunt informaţi încă de la intrare despre indicaţiile terapeutice ale apei sulufuroase: boli reumatismale, boli posttraumatice, stări alergice, afecţiuni ale sistemului nervos, spondiloze lombar-cervicale.

Viceprimarul Marius Screciu spune că în curând va fi adus şi nămol din staţiunea balneară mehedinţeană Bala, astfel că cei care doresc pot să facă tratamente cu nămol. Ştrandul este deschis zilnic între orele 8,30 şi 20,00, iar în incinta lui pe lângă bazine se află chioşcuri cu bere, sucuri şi dulciuri. Pentru copiii este amenajat un bazin separat.

Cei care vor să facă plajă se pot întinde la soare pe nisipul fin adus special în acest sens. „Ţinem foarte mult la curăţenia ştrandului şi la schimbarea apei pentru prevenirea evenimentelor nedorite. Pentru resturi menajere avem coşuri şi pubele, iar nisipul fin este numai bun pentru cei care vin la plajă. Apa are concentraţie sulfuroasă, iodurată şi clorurată şi este binecunoscut faptul că are efecte tămăduitoare asupra organismului. N-am avut evenimente nefericite niciodată şi sper să nu avem. Tarifele sunt aceleaşi, nu s-au modificat. Este vorba de 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru pensionari, studenţi şi elevi”, a declarat admistratorul ştrandului.

La  ştrandul de la Schela Cladovei vin persoane de toate vârstele. Toţi au auzit că este bine să te scalzi în apa „sulfuroasă” deoarece are efecte benefice pentru organism. „Chiar dacă atunci când ieşi din apă miroase a sulf după tine, te poţi duce la duşuri şi scapi de miros. Eu m-am simţit foarte bine în această apă cu sulf şi aici am venit şi voi veni ori de câte ori am ocazia”, spune un tânăr din Drobeta-Turnu-Severin. Pentru cei care apa sulfuroasă de la ştrandul termal este contraindicată au ca variantă piscinele pensiunilor din Clisura Dunării, ştrandurile de la Băile Hercualne ori soluţia cea mai ieftină … scăldatul în Dunăre.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie